Miercuri 16 August 2017
Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Preoţi care au condus parohia Gherăeşti

 

(1863-1873) Pr. Rafael Barbagli

Pr. Raffaele Barbagli (1863-1873)

Centrul parohial Gherăeşti a fost înfiinţat în 1863, prin desprinderea de Parohia Săbăoani, noua parohie cuprinzând filialele Iugani, Teţcani şi Barticeşti, de către vizitatorul apostolic I. Tomassi. Cunoaştem foarte puţine lucruri privitoare la activitatea primului paroh de Gherăeşti.

În două rânduri, ianuarie 1867[1], respectiv iunie 1872[2], părintele Barbagli s-a reîntors în Italia cu aprobarea directă a prefectului Congregaţiei De Propaganda Fide. În 1867, de exemplu, el s-a deplasat în Italia pentru a rezolva unele probleme personale. Nu cunoaştem la această dată numele misionarului care l-a suplinit pe parohul R. Barbagli în perioadele menţionate, dar este foarte posibil ca acea persoană să fi fost parohul de Săbăoani.

La 18 martie 1874, vizitatorul şi prefectul apostolic A. Grasselli l-a propus pe R. Barbagli pentru obţinerea titlului onorific de maestro (la laurea), alături de parohul de Tămăşeni, L. Scaramucci[3]. Acest titlu se acorda misionarilor după nouă ani de misiune, dar acesta era cerut de superiorii misiunii şi din dorinţa de a încuraja rămânerea misionarilor în Moldova pe durate cât mai mari de timp. Din motive de sănătate, R. Barbagli a luat în iunie 1873 decizia de a nu se mai întoarce în Moldova, informându-l cu privire la acest fapt pe episcopul Salandari. La rândul său, episcopul Salandari a informat despre acest fapt, la 11 iunie 1873, conducerea Congregaţiei De Propaganda Fide şi pe procuratorul general al OFM Conv.[4].

La 5 ianuarie 1875, noul vizitator apostolic, episcopul Ludovico Marangoni[5], îl informa pe procuratorul general al OFM Conv., Salvatore Pelligra, cu privire la intenţia lui R. Barbagli de a se reîntoarce în Moldova. Acesta informase conducerea Vicariatului de faptul că îşi rezolvase în Italia toate problemele de sănătate[6] La 1 februarie 1875, fără încuviinţarea episcopului Marangoni, misionarul Barbagli, însoţit de fratele Valentino, a plecat spre Moldova, iar la 16 iunie acelaşi an a fost numit paroh de Dărmăneşti[7]. Intenţia părintelui Barbagli era însă de a reocupa Parohia Gherăeşti, unde funcţiona la acea dată misionarul Agostino Baccinello. Episopul Marangoni scria la 3 octombrie 1875 Curiei Generale a OFMConv. că nu intenţiona însă nicicum să-l reinstaleze pe Barbagli la Gherăeşti, deoarece "P. Barbagli s-a reîntors fără ca cineva să-i ceară acest lucru"[8]. Mai mult decât atât, îşi încheia relatarea sa episcopul Marangoni, parohul Agostino Baccinello, succesorul lui Barbagli la Gherăeşti, ar fi primit din partea acestuia din urmă în 1873 o declaraţie verbală privitoare la faptul că nu avea să se mai întoarcă niciodată în Moldova.

Reîntoarcerea lui R. Barbagli la Gherăeşti era însă dorită de credincioşii de aici. Astfel, la 4 mai 1875, la aflarea veştii reîntoarcerii preotului Barbagli în Moldova, un grup de 138 de capi de familie din Gherăeşti a adresat un memoriu episcopului Marangoni, cerând insistent reinstalarea la biserica din Gherăeşti a fostului lor paroh. Petiţionarii îl descriau pe R. Barbagli ca fiind "un preot cu multă greutate şi foarte energic, şi astfel în toate cazurile religioase am fost căutaţi de Sfinţia-Sa şi în fine a ştiut să insufle moralitatea şi respectul în cel mai mic poporan. La călătoria Sfinţiei-Sale în străinătate, pentru cauză de boală, am regretat cu toţii de la mic şi până la mare absenţa sa"[9] Episcopul L. Marangoni nu s-a lăsat convins de argumentele petiţionarilor, iar preotul R. Barbagli a fost numit ulterior paroh de Grozeşti, după plecarea temporară din misiune a preotului Matč[10].

În timpul activităţii parohului Barbagli, Parohia Gherăeşti a fost vizitată în două rânduri de episcopul Giuseppe Salandari. Prima dată la 12 martie 1869, când au fost verificate registrele Status animarum ale parohiei şi a fost conferit sacramentul Mirului la 233 de persoane din satele Gherăeşti, Iugani, Teţcani şi Barticeşti. La 8 februarie 1873 episcopul Salandari a vizitat din nou Parohia Gherăeşti, conferind sacramentul Mirului la 195 de persoane din Gherăeşti, Iugani şi Teţcani. O zi mai târziu, episcopul s-a deplasat la filiala Barticeşti, unde a conferit Mirul la 69 de persoane[11].

Note 

1. AGO Conv, S.XX-A, 21/1867. 

2. Ibidem, 22/1872. 

3. P. Tocănel, Storia della Chiesa Cattolica in Romania, vol. III/2, Padova, 1965, p. 589. 

4. AGO Conv., S.XX-A, 22/1872. 

5. Misionarul Ludovico Marangoni a fost numit la 21 decembrie 1874 de papa Pius al IX-lea episcop de Gortina (Creta) şi vizitator apostolic în Moldova. Din motive de sănătate, la 27 septembrie 1877 a fost transferat ca episcop de Chioggia (Italia) (Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, Iaşi, 2001, p. 230). 

6. AGO Conv., S.XX-A, 23/1874. 

7. Ibidem, 24/1875. Lucrarea Necrolog nu conţine fişa biografică a misionarului Vincenţiu Valenza. 

8. Ibidem, 25/1875. 

9. AERC Iaşi, dosar 2/1859, f. 4. 

10. P. Tocănel, op. cit., p. 604. Lucrarea Necrolog nu deţine fişa biografică a misionarului Iacob Ignaţiu Matč. 

11. APRC Gherăeşti, dosar 2/1869. Liber status animarum e confirmatorum, 1869.

 

(1873-1876) Pr. Agostino Baccinello 

Pr. Agostino Baccinello [1] (1873-1876) 

La 10 aprilie 1875, după aflarea veştii revenirii în Moldova a lui R. Barbagli, parohul Baccinello s-a adresat episcopului Marangoni, oferindu-se să-i cedeze celui dintâi Parohia Gherăeşti[2] Demersul parohului Baccinello, care i-a surprins pe superiorii săi, era explicat de acesta prin "starea de nelinişte sufletească" pe care i-o produseseră dramaticele evenimente din februarie 1875, când fusese jefuit de hoţi[3]. În februarie 1876, la exact un an de la aceste întâmplări, parohul Baccinello a căzut din nou victimă unui jaf, fiind chiar la un pas de a fi ucis de hoţi[4], care l-au ameninţat de altfel cu împuşcarea[5]. Aceste ultime întâmplări au fost redate de părintele A. Baccinello într-o scrisoare adresată la 23 februarie 1876, episcopului Marangoni. Astfel, potrivit relatării acestuia, şapte hoţi care pătrunseseră în casa parohială i-au furat banii, îmbrăcămintea, cizmele şi alte obiecte. Atât parohul cât şi slujitorii au fost legaţi de pat şi supuşi ameninţărilor cu moartea. Pentru salvarea lor au intervenit unii săteni, iar autorităţile au reuşit în scurt timp prinderea şi condamnarea făptaşilor. Pentru a treia oară însă, parohul Baccinello a fost la un pas de a fi ucis de un hoţ venit tocmai de la Focşani. Intervenţia energică a unui alt misionar aflat în casa parohială, i-a salvat viaţa părintelui Baccinello[6]. 

Aceste evenimente dramatice aveau să producă o ruptură sufletească între paroh şi credincioşii săi, cu toate că la anchetă şi la procesul care au urmat se probase faptul că, spre onoarea lor, nici un catolic nu fusese implicat în tâlhăriile respective[7]. Este tot atât de adevărat că parohul Baccinello era la curent cu demersurile sătenilor pentru readucerea la Gherăeşti a fostului paroh R. Barbagli. El însuşi, în corespondenţa purtată cu Vicariatul Apostolic, pe fondul traumei provocate de cele trei întâmplări, a pronunţat cuvinte grele la adresa credincioşilor săi. În aceste condiţii, parohul Baccinello a luat decizia irevocabilă de a părăsi Parohia Gherăeşti, după ce, în prealabil, solicitase intervenţia energică a episcopului Marangoni împotriva comunităţii din Gherăeşti[8]. El aducea acuzaţii grave primăriei dar şi credincioşilor săi care, spunea el, ignoraseră apelurile sale de a organiza servicii de pază riguroasă la reşedinţa parohială, imediat după primul incident din februarie 1875[9]. 

Refugiat temporar la Săbăoani, după întâmplările din februarie 1876 de la Gherăeşti, părintele A. Baccinello va fi numit în toamna aceluiaşi an ca paroh de Horleşti. La 1 decembrie 1876 el va trimite la Iaşi registrele de administraţie ale Parohiei Gherăeşti, pentru a fi predate noului paroh, Andrea Morini[10]. Astfel lua sfârşit scurta, dar dramatica administraţie a preotului A. Baccinello în Parohia Gherăeşti. Dincolo de aspectele deja enunţate, trebuie evidenţiată grija acestui misionar pentru refacerea şi înzestrarea bisericilor din Gherăeşti şi Teţcani cu obiecte de devoţiune[11], cărţi liturgice[12], icoane[13] ş.a. Părintele Baccinello a colaborat de asemenea foarte bine cu parohul de Săbăoani, pr. A. Antolini[14], directorul din acea perioadă al Şcolii de dascăli, şi a apărat drepturile şi interesele Parohiei Gherăeşti în unele momente tensionate cu autorităţile locale[15].

Note 

1. Misionarul Agostino Baccinello, originar din Toscana (Italia), a venit în Moldova în decembrie 1872. A murit probabil în 1894 (Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., p. 169). 

2. AERC Iaşi, dosar 4/1875, f. 160. 

3. Ibidem, f. 160v. 

4. P. Tocănel, op. cit., p. 608. Vezi Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., p. 169. 

5. AERC Iaşi, dosar 4/1875, f. 168v. 

6. Ibidem, f. 164. 

7. Căpetenia hoţilor fusese un puşcăriaş evadat, născut la Gherăeşti, pe numele său Ioan Stachi. 

8. AERC Iaşi, dosar 4/1875, f. 167v. 

9. Ibidem, f. 165. 

10. AERC Iaşi, dosar 4/1875, f. 173. 

11. Ibidem, f. 156. 

12. Ibidem, f. 163. 

13. Ibidem, f. 159. 

14. Ibidem, f. 169v. Preotul Agostino Antolini s-a născut la Amandola (Marche - Italia) în 1824. După absolvirea colegiului "Sfântul Bonaventura" a venit ca misionar în Moldova în 1863, funcţionând un timp ca paroh de Săbăoani (Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., p. 171.) 

15. AERC Iaşi, dosar 4/1875, f. 161.

 

 (1876-1887) Pr. Giovanni Andrea Morini

Pr. Giovanni Andrea Morini (1876-1887) 

A fost instalat paroh la Gherăeşti în 1876. Acesta era unul din cei 31 de preoţi misionari care în 1876 activau la cele 26 de parohii ale diecezei[1]. Activitatea sa la Gherăeşti a fost umbrită însă de starea de tensiune determinată de colaborarea cu dascălii parohiei, precum şi controversata sa retragere în Italia în 1887. Referitor la primul aspect, trebuie menţionat că parohul Morini a avut numeroase divergenţe cu dascălii parohiei şi conducerea Vicariatului Apostolic al Moldovei[2]. 

La 2 februarie 1885, episcopul Camilli l-a recomandat pe parohul Morini procuratorului general al OFMConv., P. Puccia, în vederea obţinerii titlului de "maestro"[3], iar Propaganda Fide şi-a dat acordul în martie acelaşi an pentru acordarea titlului respectiv misionarilor Morini şi Leja[4]. Titlul fusese cerut insistent de chiar parohul Morini, în ianuarie 1885, care ameninţa că în caz contrar urma să abandoneze Parohia Gherăeşti fără însă a accepta o altă parohie[5]. 

În februarie 1887, A. Morini a plecat în Italia iniţial pentru o lună de zile, fără însă a se mai întoarce vreodată în Moldova. La 17 iulie 1887, parohul de Săbăoani, pr. Liverotti, confirma într-o scrisoare trimisă episcopului Camilli întârzierea reîntoarcerii lui Morini, şi proba totodată intenţia acestuia de a nu se mai întoarce la postul său. Din Italia, Morini şi-a justificat activitatea sa la Gherăeşti prin scrisorile adresate la 2 iulie 1887 episcopului Camilli[6], iar la 3 decembrie acelaşi an Curiei Generale a OFM Conv.[7]. În martie acelaşi an, A. Morini scria lui C. Liverotti că printre alte motive ale plecării sale era şi acela că "Parohia Gherăeşti era mereu sub ameninţarea hoţilor"[8]. 

Activitatea pastorală a lui A. Morini a consemnat mai multe realizări în legătură cu reparaţiile făcute la bisericile parohiei, la casa parohială, predarea religiei elevilor la Şcoala primară publică din Gherăeşti, procurarea de catehisme destinate lecţiilor elevilor. Cu prilejul vizitei pastorale efectuată de episcopul Camilli în districtele de Trotuş şi Roman în 1883, a fost inspectată şi Parohia Gherăeşti. În relatarea trimisă la Roma la 15 decembrie 1883, episcopul Camilli scria următoarele despre parohul Morini: "În aprilie 1876 a fost numit paroh la Gherăeşti Andrea Morini din Montecatini, Dieceza de Pescia, care venise în misiune în martie 1873. El vorbeşte româna, germana şi puţin franceza. Morini are destul talent pentru a administra bine parohia şi trebuie să spun că nu-şi neglijează obligaţiile sale de a predica şi administra sacramentele şi de a servi pe rând cele patru biserici din parohie"[9]. La sfârşitul caracterizării, episcopul Camilli îi reproşa totuşi parohului Morini unele aspecte negative din Parohia Gherăeşti, inclusiv lipsa de prudenţă în atitudinea sa faţă de personalul angajat la parohie.

Note 

1. AGO Conv., S.XX-A, 27/1877. 

2. AERC Iaşi, dosar 1/1874, f. 2-4. 

3. AGO Conv., S.XX-A, 37/1885. 

4. Misionarul Andrea Morini activa în Moldova din 1873, iar Bonaventura Leja din 1875. 

5. AERC Iaşi, dosar 1/1846, f. 184. 

6. Idem, dosar 1/1874, f. 103. 

7. P. Tocănel, op. cit., p. 702. 

8. AERC Iaşi, dosar 1/1846, f. 249. 

9. I.D. Snagov, Le Saint-Sičge et la Roumanie moderne 1850-1866, Roma, 1982, , p. 531.

 

(1887-1891) Pr. Antonio Muccino

Pr. Antonio Muccino (1887-1891) 

Timp de câteva luni după plecarea în Italia a lui A. Morini, Parohia Gherăeşti a fost administrată de parohul de Săbăoani, pr. Caietan Liverotti. În cele din urmă, a fost ales misionarul A. Muccino[1]. 

La numai un an de la preluarea parohiei, A. Muccino s-a confruntat cu problema propagandei socialiste, care luase amploare în anii 1888-1889 în satele Gherăeşti, Butea şi Săbăoani[2]. Organizatorul acestei propagande a fost deputatul socialist de Roman, Vasile G. Morţun, care a reuşit să-şi facă adepţi printre ţăranii catolici din satele menţionate. În faţa acestei provocări sociale, şi intuind pericolul pe care ideile socialist-comuniste le puteau avea pentru credincioşii catolici, parohul A. Muccino s-a mobilizat exemplar, reuşind ca în numai câteva luni să rezolve această problemă la Gherăeşti şi Barticeşti. Spre onoarea enoriaşilor săi, propaganda atee-socialistă nu convinsese decât puţini săteni, readuşi ulterior la o conduită corectă de parohul lor. Se profilează astfel personalitatea puternică a parohului Muccino, energic şi prompt în a eradica ceea ce pentru gherăeşteni putea deveni flagelul socialismului. 

În primii ani de activitate, parohul Muccino a administrat împreună parohiile Bârgăoani şi Gherăeşti, nu fără dificultate, ţinând cont de sărăcia locuitorilor din aceste sate. În corespondenţa trimisă episcopului Camilli în anii 1887-1888, parohul Muccino vorbea de "lipsa totală de mijloace pentru a-şi procura hrana zilnică a locuitorilor catolici"[3], care nu aveau nici măcar "un pumn de făină pentru hrana lor zilnică"[4].

Note 

1. AERC Iaşi, dosar 1/1877, f. 23. Antonio Muccino s-a născut la 21 aprilie 1846 şi a fost sfinţit preot în 1872. După venirea sa în Moldova a activat în parohiile Bârgăoani, Gherăeşti, Adjudeni şi Luizi Călugăra. După crearea Provinciei Franciscane "Sfântul Iosif" în 1895, a fost numit guardiano la conventul din Bacău. 

2. Această temă a fost tratată pe larg de pr. Fabian Doboş în studiul "Aspecte ale chestiunii sociale în Moldova la sfârşitul secolului al XX-lea", în Buletin istoric, nr. 4 (2003), p. 123-135 

3. Idem, dosar 2/1859, f. 15. 

4. Ibidem, f. 19.

 

 (1891-1896) Pr. Vasile Giudici SJ 

Parohii iezuiţi (1891-1900): pr. Vasile Giudici, pr. Anton Szydlowski, pr. Andrei Czarnota 

Aducerea misionarilor iezuiţi în fruntea unor parohii din judeţul Roman era un fapt cunoscut părintelui Muccino încă din primăvara anului 1890. La 7 mai acelaşi an, el şi-a exprimat în faţa parohului de Săbăoani, pr. C. Liverotti, intenţia de a părăsi Parohia Gherăeşti şi a se transfera la Parohia Cleja[1]. 

În 1891 a fost numit paroh de Gherăeşti părintele iezuit Vasile Giudici (1891-1896). În 1894, în urma unei înţelegeri între Episcopia de Iaşi şi provincialul iezuiţilor din Polonia, Parohiile Gherăeşti, Horleşti, Tămăşeni, Botoşani şi Bârgăoani au fost date spre administrare iezuiţilor. În 1907 însă, iezuiţii vor fi rechemaţi în Polonia, iar în fruntea parohiilor amintite vor fi numiţi preoţi diecezani[2]. 

Pr. Anton Szydlowski SJPrimul paroh iezuit de Gherăeşti, Vasile Giudici (1891-1896), a început în 1893 să strângă fonduri pentru construirea unei noi biserici de piatră. Această acţiune a fost continuată şi de succesorii lui Giudici, preoţii Anton Szydlowski (1896-1899) şi Andrei Czarnota (1899-1907)[3], ultimul începând de altfel construirea noii biserici. În 1893, în timpul păstoririi preotului Vasile Giudici, un grup de familii din satul Gherăeşti au înfiinţat cătunul Ferdinand, ulterior numit Gherăeştii Noi[4]. Mutarea în noul sat a celor 49 de familii care au primit pământ la Ferdinand s-a făcut cu o oarecare întârziere, sătenii invocând lipsa unei biserici[5].

Note 

1. AERC Iaşi, dosar 1/1846, f. 320. 

2. P. Tocănel, op. cit., p. 742. 

3. AERC Iaşi, dosar 44/1903, f. 120v. 

4. I. Gabor, op. cit., p. 116. 

5. AERC Iaşi, dosar 2/1859, f. 23.

 

 (1896-1899) Pr. Anton Szydlowski SJ 

Parohii iezuiţi (1891-1900): pr. Vasile Giudici, pr. Anton Szydlowski, pr. Andrei Czarnota 

Aducerea misionarilor iezuiţi în fruntea unor parohii din judeţul Roman era un fapt cunoscut părintelui Muccino încă din primăvara anului 1890. La 7 mai acelaşi an, el şi-a exprimat în faţa parohului de Săbăoani, pr. C. Liverotti, intenţia de a părăsi Parohia Gherăeşti şi a se transfera la Parohia Cleja[1]. 

În 1891 a fost numit paroh de Gherăeşti părintele iezuit Vasile Giudici (1891-1896). În 1894, în urma unei înţelegeri între Episcopia de Iaşi şi provincialul iezuiţilor din Polonia, Parohiile Gherăeşti, Horleşti, Tămăşeni, Botoşani şi Bârgăoani au fost date spre administrare iezuiţilor. În 1907 însă, iezuiţii vor fi rechemaţi în Polonia, iar în fruntea parohiilor amintite vor fi numiţi preoţi diecezani[2]. 

Primul paroh iezuit de Gherăeşti, Vasile Giudici (1891-1896), a început în 1893 să strângă fonduri pentru construirea unei noi biserici de piatră. Această acţiune a fost continuată şi de succesorii lui Giudici, preoţii Anton Szydlowski (1896-1899) şi Andrei Czarnota (1899-1907)[3], ultimul începând de altfel construirea noii biserici. În 1893, în timpul păstoririi preotului Vasile Giudici, un grup de familii din satul Gherăeşti au înfiinţat cătunul Ferdinand, ulterior numit Gherăeştii Noi[4]. Mutarea în noul sat a celor 49 de familii care au primit pământ la Ferdinand s-a făcut cu o oarecare întârziere, sătenii invocând lipsa unei biserici[5].

Note 

1. AERC Iaşi, dosar 1/1846, f. 320. 

2. P. Tocănel, op. cit., p. 742. 

3. AERC Iaşi, dosar 44/1903, f. 120v. 

4. I. Gabor, op. cit., p. 116. 

5. AERC Iaşi, dosar 2/1859, f. 23.

 

 (1899-1907) Pr. Andrei Czarnota SJ 

Pr. Andrei Czarnota SJ (1899-1907) 

Preotul Andrei Czarnota a venit în Dieceza de Iaşi din provincia iezuită galiţiană (Polonia). A preluat opera construirii noii biserici din Gherăeşti. Parohul Czarnota a avut de suferit din partea unor enoriaşi, care îl acuzau de lipsă de transparenţă în privinţa gestiunii fondurilor. Cercetările întreprinse de administratorul apostolic, pr. Iosif Malinowski, au scos la iveală lipsa de temei a acuzaţiilor 

Un an înainte de plecarea sa din Dieceza de Iaşi, cu aprobarea superiorilor săi din Societatea lui Isus, pr. Czarnota a fost numit de arhiepiscopul-episcop Camilli, decan de Siret[1]. 

În vizita canonică întreprinsă în parohiile diecezei în 1907, arhiepiscopul-episcop Camilli rezervă Parohiei Gherăeşti zilele 9-13 septembrie. 

După activitatea de opt ani în Parohia Gherăeşti, în ziua de 7 decembrie 1907, pr. Czarnota predă preotului Anton Romila inventarul şi gestiunea parohiei, în prezenţa vicarului general Iosif Malinowski, dânsul retrăgându-se în provincia iezuită din Galiţia (Polonia)[2].

Note 

45. AERC Iaşi, Acta Ordinariatus Iassiensis, vol. IV: adresa nr. 893 din 26.01.1907. 

46. APRC Gherăeşti, dosar 1/1890-1943, f. 4: proces verbal de predare-primire.

 

 (1907-1909) Pr. Anton Romila

Pr. Anton Romila (1907-1909) 

Era originar din Huşi-Corni. A urmat cursurile gimnaziale, liceale şi teologice în Seminarul diecezan din Iaşi, timp de 12 ani, după care la 26 noiembrie 1906 a fost hirotonit preot. La un an după sfinţirea preoţească i s-a dat în primire Parohia Gherăeşti pe care a administrat-o timp de 1 an şi 3 luni. 

În actul de numire se precizează calitatea de administrator parohial amovibil ad beneplacitum Nostrum et succesorum nostrorum ("la bunul plac al nostru şi al succesorilor noştri"). Se menţionează şi interdicţia de a ţine rude în casa parohială[1]. 

Pe data de 3 martie 1909, preotul Anton Romila preda cu un inventar foarte amănunţit casa parohială şi ograda cu toate cele existente în ele, preotului Anton Mărghit, în prezenţa preotului Iosif Malinowski, vicarul general al arhiepiscopului-episcopului Camilli, a preotului Iulius Weber, decan de Iaşi şi delegat episcopal, şi a preotului Alecsandru Iasinski, decan de Siret[2]. 

De la Gherăeşti, preotul Anton Romila a fost transferat la parohia Răchiteni, unde a activat câţiva ani. De la Răchiteni părintele Romila a fost transferat la Iaşi, unde a activat ca profesor la seminar şi administrator al bunurilor Episcopiei. A murit pe data de 14 decembrie 1950 şi a fost înmormântat în satul Găureni, în apropiere de Iaşi, unde se retrăsese după 1948, la proprietatea pe care o avea acolo[3].

Note 

1. AERC Iaşi, Acta Ordinariatus Iassiensis, vol. IV: adresa nr. 1342 din 8.03.1908. 

2. Ibidem, f. 11-13. 

3. Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., p. 247.

 

 (1909-1920) Pr. Anton Mărghit

Pr. Anton Mărghit (1909-1920) 

A fost numit administrator parohial, în ziua de 7 martie 1909, în localitatea sa natală, Gherăeşti. Dosarele de arhivă create în timpul activităţii sale cuprind mulţimea contractelor de logodnă, dovadă a pregătirii temeinice pentru sfânta căsătorie. Respecta cu scrupulozitate disciplina preoţească cu privire la absentarea din parohie, pentru care era necesară aprobarea episcopiei, cât şi administrarea veniturilor parohiale, în conformitate cu angajamentul luat înainte, la hirotonire, de a pune la dispoziţia episcopiei surplusul, în folosul seminarului diecezan. Apreciindu-i râvna preoţească şi calităţile de administrator, arhiepiscopul-episcopul Camilli îl numeşte decan de Siret[1]. În această postură avea să îndrume şi să controleze parohiile în subordine, în conformitate cu dispoziţiile primite de la episcopie. În zilele de 19-21 iunie 1912 a stat la dispoziţia arhiepiscopului-episcopului Camilli, în vizita canonică făcută. Părintele Anton Mărghit a avut de înfruntat dificultăţile deosebit de mari legate de anii primului război mondial. Atât în parohia proprie, iar ca decan şi în cele subordonate, a trebuit să organizeze acţiunea caritabilă de ajutorare a răniţilor, a orfanilor şi văduvelor de război; să colaboreze cu organele sanitare, explicând enoriaşilor importanţa măsurilor profilactice, în epidemiile care izbucniseră. Să reducă la minimum trasul clopotelor care deranjau mult pe bolnavii din spitalele improvizate peste tot. Să explice credincioşilor rămaşi acasă că din cauza stării excepţionale în care se aflau, sunt obligaţi cu mic, cu mare, să efectueze muncile agricole, chiar duminicile şi sărbătorile, după ce au luat parte la sfânta Liturghie care se oficia, vara, la ora cinci dimineaţa[2]. În semn de preţuire a eroilor a organizat requiem-uri în decanat, cu asistenţa plină de pietate a credincioşilor. După 11 ani de activitate râvnică şi rodnică în Parohia Gherăeşti şi în Decanatul de Siret, cu aprobarea autorităţilor bisericeşti intră în ordinul franciscan conventual[3]. Slujeşte ca vicar parohial în Parohia Galaţi, până la moartea sa, survenită în ziua de 23 decembrie 1927. 

Despre el s-a spus totul în câteva cuvinte: "A fost un duhovnic iscusit şi dornic să vină în ajutorul tuturor; foarte sever cu sine însuşi, dar foarte amabil cu toţi"[4].

Note 

1. APRC Gherăeşti, dosar 1/1909-1911, f. 85: decretul episcopal nr. 2048 din 09.02.1910. 

2. Ibidem, dosar 1/1916-1926, f. 20; 28; 31; 32; 33. 

3. Ibidem, dosar 2/1859-1950, f. 87.) 

4. Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., p. 35.

 

 (1920-1925) Mons. Ioan Bogleş

Mons. Ioan Bogleş (1920-1925) 

Era originar din Adjudeni, născut în anul 1880. Formarea preoţească a primit-o în seminarul diecezan, din 1894 până în 1906 când a fost sfinţit preot. A activat mai întâi ca vicar parohial în Văleni-Bacău, apoi administrator parohial în Oţeleni, Horleşti, Răchiteni şi Butea. În 1920 i se încredinţează Parohia Gherăeşti şi Decanatul de Siret. Devotat Maicii Preacurate şi conştient de faptul că mijlocirea Maicii Domnului este garanţia unei vieţi cu adevărat creştine în comunitatea parohială, printr-o scrisoare din 4 februarie 1921, se adresează magistrului general al ordinului dominican, cerându-i aprobarea înfiinţării confraternităţii Prea Fericitei Fecioare Maria a Preasfântului Rozariu în Parohia Gherăeşti[1]. 

În 1923 Sfântul Părinte a binevoit să acorde distincţiuni pontificii la patru preoţi din clerul nostru indigen, printre care şi părintelui Ioan Bogleş, decan de Siret şi paroh de Gherăeşti. 

Încă din iulie 1924 apar semnale de alarmă privind sănătatea sa fragilă. Episcopul Cisar îl trimite într-un concediu de odihnă. După o lună, simţindu-se întremat, revine la datorie. În august 1925, noul episcop de Iaşi, Mihai Robu, îi trimite vicar pe proaspătul preot, Ioan Mărtinaş. Totodată îl degrevează de sarcina decanală pe care o predă preotului Grigore Enariu, colegul său, paroh de Răchiteni[2]. 

După 18 septembrie 1925 se retrage în satul natal Adjudeni, şi este primit în casa parohială unde, în ziua de 22 decembrie 1925 îşi încredinţează sufletul în mâinile Tatălui Ceresc.

Note 

1. APRC Gherăeşti, dosar 1/1916-1926, f. 111. 

2. Ibidem, f. 224: scrisoarea nr. 54 din 19.08.1925 şi f. 229: scrisoarea nr. 77 din 31.08.1925, ale ERC Iaşi.

 

 (1927-1928) Mons. Anton Gabor

Mons. dr. Anton Gabor (1927-1928) 

Originar din comunitatea catolică Tămăşeni, născut în ziua de 6 iunie 1883. În octombrie 1896 vine în seminarul diecezan, unde urmează cursuri gimnaziale şi liceale cu profil religios, de formare preoţească, opt ani, după care urmează doi ani studii teologice, iar în anul 1906, episcopul Camilli îl trimite pentru continuarea studiilor teologice la Universitatea din Innsbruck. În 1908 revine la Iaşi pentru a fi sfinţit preot, în ziua de 31 august. Pentru o îmbogăţire mai mare a culturii teologice, se întoarce la Innsbruck pentru specializare, muncă încununată cu doctoratul în drept canonic, în 1911. Reîntors la Iaşi, este repartizat ca profesor şi duhovnic al seminariştilor. În anii Primului Război Mondial (1916-1918), este trimis să administreze Parohia Valea Seacă, judeţul Bacău. După război, revine la Iaşi ca profesor la seminar şi director al şcolii parohiale Notre Dame de Sion. Cu pasiunea lui din ce în ce mai mare pentru presa de edificare sufletească, devine liderul în acest domeniu ca director şi redactor al revistei "Lumina creştinului", cu apariţia primului număr în ianuarie 1913. Aduce la Iaşi o tipografie modernă, ridică clădirea necesară, înfiinţând şi editura botezată cu minunatul nume "Presa Bună". 

Din octombrie 1927 până în noiembrie 1928 administrează Parohia Gherăeşti. Pe lângă grija spirituală a Parohiei Gherăeşti, s-a implicat în deloc uşoara muncă de construire a bisericii noi din Teţcani şi în repararea unor fisuri grave în bolta bisericii din Gherăeşti. 

Către sfârşitul anului 1928, revine la Iaşi, unde continuă munca asiduă, îndeosebi pe tărâmul presei, ca un adevărat apostol al presei creştine. 

Este chemat la Domnul în ziua de 19 februarie 1936, la vârsta de 53 de ani, din care 28 ca preot sârguincios, exemplar. Este înmormântat în cimitirul Eternitatea din Iaşi[1].

Note 

1. Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., nr. 65, p. 54.

 

 (1928-1933) Pr. Gheorghe Petz

Pr. dr. Gheorghe Petz (1928-1933) 

S-a născut în oraşul Hârlău în ziua de 14 aprilie 1894, într-o familie de meşteşugari. Din cei 16 copii ai familiei, doi s-au consacrat slujirii lui Dumnezeu şi Bisericii: Gheorghe şi Anton (cu 15 ani mai mic decât primul). Urmează cursurile seminarului diecezan din Iaşi. În anii Primului Război Mondial a fost folosit ca agent sanitar în spitalele armatei. După terminarea războiului a fost trimis pentru studii teologice la Roma, în colegiul De Propaganda Fide, încununate cu doctoratul în teologie. E sfinţit preot în ziua de 17 decembrie 1921. Întors la Iaşi, este numit profesor la seminar[1]. 

Către sfârşitul lunii noiembrie 1928, i se încredinţează administraţia Parohiei Gherăeşti. S-a dovedit un foarte bun administrator parohial din toate punctele de vedere. 

A vegheat cu multă atenţie la dezvoltarea armonioasă a vieţii creştine în parohie. Unde se ivea vreun caz scandalos, se străduia să-l rezolve energic. Episcopul Robu îl roagă să aibă grijă, pe cât posibil, şi de Parohia Bârgăoani. 

După decesul, în ziua de 3 august 1933, al preotului Ioan Ferenţ, care a administrat timp de zece ani Parohia Butea, episcopul Robu l-a considerat pe părintele Gheorghe Peţi cel mai potrivit pentru a lua în primire această parohie[2]. Pe la începutul lunii octombrie 1933, are loc predarea de către părintele Gh. Petz a Parohiei Gherăeşti părintelui Ioan Mărtinaş. De la această dată şi până la moartea sa, survenită în ziua de 20 martie 1974, viaţa părintelui Gheorghe Petz s-a legat de Parohia Butea, cu excepţia celor şapte ani (1951-1958) de detenţie în închisorile comuniste[3].

Note 

1. Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., nr. 115, p. 77. 

2. Idem, dosar 1/1933-1937, f. 47: scrisoarea nr. 5988 din 23.09.1933. 

3. Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., nr. 115, p. 78. După arestarea în ziua de 26 iunie 1949 a episcopului de Iaşi, dr. Anton Durcovici, printre cei care au preluat jurisdicţia Episcopiei Catolice de Iaşi, după norme speciale stabilite de papa Pius al XII-lea, a fost şi pr. Gheorghe Petz, cu titlul de ordinarius substitutus.

 

 (1925-1927 - administrator al parohiei; 1933-1947) Pr. Ion Mărtinaş

Pr. Ioan Mărtinaş (1925-1927 - administrator al parohiei; 1933-1947) 

Născut la Butea, în ziua de 14 martie 1900. Este înscris, după terminarea claselor primare, în seminarul diecezan. Pregătirea teologică şi-o însuşeşte în colegiul Brignolle Salle din Genova, cu licenţă în teologie. Este hirotonit preot în ziua de 6 iunie 1925. Întors în dieceză, în luna august 1925, este dat de către episcopul Mihai Robu, ca vicar Monseniorului Ioan Bogleş. După moartea acestuia, în decembrie 1925, rămâne să administreze în mod provizoriu Parohia Gherăeşti până în octombrie 1927, când vine ca paroh aici Mons. dr. Anton Gabor. De la Gherăeşti este transferat ca administrator parohial la Cleja, judeţul Bacău, unde rămâne până în 1930, când este chemat ca vicar parohial la Parohia catedrală din Iaşi. În 1933 i se încredinţează spre administrare Parohia Gherăeşti. S-a implicat în construirea bisericii din Teţcani, sfinţită la 2 octombrie 1943. Timp de şase ani a activat în marea parohie de unul singur, fără vicar. 

S-a interesat îndeaproape de obiectivele culturale, religioase şi sociale din Gherăeşti, căminul cultural fiind unul în care s-a implicat cu gândurile cele mai bune. 

La circa zece zile după ce spusese: "Soldaţi români, vă ordon să treceţi Prutul", mareşalul Ion Antonescu se afla în părţile Romanului pentru inspectarea potenţialului militar şi al moralului populaţiei. Prefectul judeţului Roman a dat ordin primarilor din zonă să anunţe pe slujbaşii din sate să fie acasă când va trece mareşalul. Intenţionat sau nu, primarul nu l-a înştiinţat pe pr. Mărtinaş, care şi-a văzut de treburi. Ajuns în Gherăeşti, mareşalul însoţit de prefect au intrat în biserică de unde au trimis să-l cheme pe paroh. Nefiind găsit, a fost considerat sabotor. Mareşal a dispus arestarea preotului Mărtinaş. Episcopul Mihai Robu cerea preotului vicar, Ioan Jicmon, să liniştească spiritele agitate din Gherăeşti[1]. După două luni de detenţie, preotul Mărtinaş revenea acasă. 

În 1939 i s-a trimis vicar, în persoana preotului Iosif Petrişor. După un an, acesta a fost înlocuit cu pr. Ioan Jicmon. În momentele critice descrise mai sus, acesta a rămas la administraţia parohiei. După eliberarea din detenţie a preotului Mărtinaş, pentru a-l pune la adăpost de alte neplăceri în Gherăeşti, a fost chemat la Seminarul diecezan din Iaşi, ca profesor, rămânând însă titularul Parohiei Gherăeşti, unde venea din când în când pentru a vedea cum merg treburile. În toamna anului 1947, întrucât în seminarul diecezan se începea un curs de teologie, pr. Mărtinaş a fost considerat un cadru de bază pentru noii studenţi. În această situaţie, episcopul Marcu Glaser, administratorul apostolic al Diecezei de Iaşi, a dispus ca pr. Mărtinaş să predea preotului Ioan Jicmon Parohia Gherăeşti, nu însă în calitate de paroh, ci pro-paroh (o formă provizorie), motivată de precaritatea situaţiei politice din România (abolirea monarhiei şi înlocuirea ei cu Republica Populară Română) [2]. După suspendarea cursurilor seminarului diecezan în toamna anului 1948, pr. Mărtinaş revine la Gherăeşti, rămânând aici ca paroh până la arestarea sa de către comunişti, în 1950. 

Trebuie spus că părintele Ioan Mărtinaş a fost un sârguincios cărturar. Într-o fişă personală completată în 1943, la rubrica Realizări pe tărâm cultural, pr. Mărtinaş notează cu modestie: "articole şi două broşuri" [3]. Era un colaborator fidel în revista diecezană Lumina creştinului. 

După detenţia din iulie-septembrie 1941, pr. Mărtinaş avea să îndure o detenţie de 13 ani (1950-1963) în închisorile comuniste. După eliberare a activat câţiva ani ca vicar parohial. La 1 mai 1967 se pensionează, după care se stabileşte la Lespezi iar de aici se mută la Gherăeşti, de unde trece la cele veşnice în ziua de 29 mai 1986. Este înmormântat în cimitirul comunităţii pe care a slujit-o timp îndelungat cu devotament.

Note 

1. Ibidem, f. 303: adresa nr. 763 din 24.07.1941, către preotul Ioan Jicmon şi f. 305, răspunsul acestuia către episcop. 

2. Ibidem, dosar 1/1942-1947, f. 258: procesul verbal nr. 59 din 30.10.1947 şi f. 258bis: adresele nr. 628 şi 629 din 28.10.1947. În adresa nr. 629/1947 se specifică: "Prin prezenta vă liberăm de funcţiunea de vicar-parohial de Butea şi vă numim pro-paroh (munere fungentem Parochi), (adică împlinind serciciul de paroh, n.n.) cu toate drepturile acestuia, până la definitiva numire la seminar a P.C. Sale Părintelui Ioan Mărtinaş, sau întoarcerea sa la parohie". (Numirea definitivă nu s-a mai făcut, pentru că din 1948 până în 1956, cursurile seminarului diecezan au fost întreurpte de către regimul comunist, n.n.). 

3. APRC Gherăeşti, dosar 1/1967, f. 2/187; 3/186.

 

 (1947-1951 - proparoh; 1955-1959) Pr. Ioan Jicmon

Pr. Ioan Jicmon (1955-1959) 

S-a născut în satul Sărata, comuna N. Bălcescu, jud. Bacău, la data de 27 martie 1915. A urmat cursurile seminarului diecezan şi a fost hirotonit în ziua de 24 iunie 1939. A activat ca vicar parohial mai întâi la Grozeşti-Oituz, jud. Bacău (1939-1940), după care este transferat tot ca vicar la Gherăeşti (1940-1946). De aici este transferat ca vicar parohial la Butea (1946-1947). În octombrie 1947 i se încredinţează Parohia Gherăeşti, în calitate de pro-paroh, cum am notat mai sus. Din 1951-1952 este vicar parohial la Focşani iar apoi paroh la Ploscuţeni (1952-1955). Din 1955 până în 1959 este paroh la Gherăeşti. Din 1959-1960 lucrează ca vicar parohial la Iaşi, iar din 1960-1969 este duhovnic al seminariştilor şi profesor. În 1975 se pensionează, stabilindu-se la Parohia Iaşi. Trece la cele veşnice în ziua de 27 iunie 1980 şi este înmormântat în cimitirul "Eternitatea" din acest oraş[1]. 

Cunoscându-se reciproc, paroh şi enoriaşi, preotul Ioan Jicmon, ajutat în 1958 şi 1959, în mod consecutiv, de vicarii Mihai Butnaru şi Leopold Nestmann, a putut sta la dispoziţia enoriaşilor, răspunzând cu multă râvnă cererilor spirituale.

Note 

1. Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., nr. 244, p. 139.

 

 (1951-1953) Pr. Iosif Petrişor

Pr. Iosif Petrişor (1951-1953) 

Născut în ziua de 17 martie 1914, în comuna Tămăşeni - Neamţ. A absolvit seminarul teologic din Iaşi. A fost hirotonit în ziua de 24 iunie 1939 (seria record a celor 33). A fost mai întâi vicar parohial la Gherăeşti (1939-1940), apoi la Grozeşti. Ca paroh a activat la Ciugheş, Cotnari, Gherăeşti şi, în final, la Răchiteni (1953-1963), unde a şi decedat în urma unei grave afecţiuni renale, la 26 februarie 1963[63]. În luna noiembrie 1951 era deja paroh în Gherăeşti, transferat de la Parohia Cotnari.

Note 

1. Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., nr. 74, p. 58.

 

 (1953-1955) Pr. Alexandru Gaevschi

Pr. Alexandru Gaevschi (1953-1955) 

Era originar din Vatra-Dornei, născut în ziua de 12 decembrie 1912. Urmează Seminarul şi Academia Teologică la Bucureşti (1929-1937) şi este hirotonit la 29 iunie 1937. Activează ca şi capelan al Institutului "Sfânta Maria" din Bucureşti (1937-1939), ca vicar parohial la Turnu-Severin (1939-1942) şi Popeşti-Leordeni (1942-1946), paroh la Sulina (1946-1948). După instaurarea regimului comunist şi restructurarea administrativă a episcopiilor impusă de stat, preoţi din Arhidieceza de Bucureşti au lucrat în Moldova şi alţii de aici, în Arhidieceza de Bucureşti. Astfel, pr. Gaevschi vine ca vicar parohial la Oţeleni (1948-1949), paroh la Fărcăşeni (1949-1953), paroh la Gherăeşti (1953-1955), paroh la Sagna (1955-1967), vicar parohial la Huşi (1967-1970), apoi din nou în Arhidieceza de Bucureşti, vicar la Bărăţia (şase luni) şi în sfârşit paroh la Malcoci (1970-1972). La 31 decembrie 1972 se pensionează şi se retrage în Moldova, la Parohia Mirceşti. Moare în ziua de 3 martie 1985[1]. 

În cei doi ani de activitate pastorală în Gherăeşti, pr. Gaevschi s-a achitat conştiincios în asistenţa spirituală a credincioşilor precum şi în administrarea bunurilor parohiei. Aceasta se vede şi din procesul verbal încheiat la data de 6 iunie 1955, cu ocazia predării parohiei către urmaşul său, pr. Ioan Jicmon: "Registrelele parohiale sunt la zi. Inventarul şi bugetul sunt evidenţiate corect" [2].

Note 

1. Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., nr. 83, p. 64. 

2. APRC Gherăeşti, dosar 1/1955, f. 12.

 

  (1959-1968) Pr. Carol Söhn

Pr. Carol Söhn (1959-1968

Era originar dintr-una din coloniile germane (şvăbeşti) din sudul Basarabiei, numită Crasna. Aici s-a născut la 27 mai 1908. Cursurile seminarului mic le-a urmat la Iaşi (1922-1927), apoi la Bucureşti (1927-1930). Studiile teologice le-a absolvit la Universitatea din Strassburg, în 1934. A fost hirotonit la 16 iulie 1933, la Strassburg. A activat ca paroh la Oţeleni din 1935 până în 1959, unde a construit actuala biserică. De aici a fost transferat la Gherăeşti, unde a activat până în octombrie 1968, când se pensionează. Se retrage în locuinţa proprie construită în satul Traian, judeţul Neamţ, iar mai apoi se mută în Bacău. Trece la cele veşnice în ziua de 4 iulie 1987 şi este înmormântat în cimitirul din Gherăeşti[1]. 

Ajutat de vicarii parohiali, pr. Morosievici Petru în 1959, pr. Donea Alfons în 1961 şi 1962, pr. Agiurgioaiei Mihai din septembrie 1965 până în februarie 1968, iar din martie 1968 de pr. Dumea Claudiu, preotul paroh Söhn a putut asigura asistenţa spirituală a enoriaşilor, în climatul epocii respective.

Note 

1. Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., nr. 252, p. 146.

 

 (1968-1981) Pr. Francisc Vârgă

Pr. Francisc Vârgă (1968-1981) 

S-a născut în Săbăoani, la 6 februarie 1916. A fost înscris la seminarul diecezan, după absolvirea căruia a fost hirotonit în ziua de 24 iunie 1939. A activat în multe parohii ca vicar, în Valea-Seacă, Pustiana, Focşani şi Huşi, iar ca paroh în Iugani, Fundu-Răcăciuni, Tămăşeni, Târgovişte, Ploscuţeni, Dărmăneşti, Frumoasa şi, în final, la Gherăeşti, de unde în aprilie 1981 se pensionează. 

Trece la cele veşnice în ziua de 26 martie 1982 şi este înmormântat în cimitirul din satul natal, Săbăoani[1]. 

În cei 13 ani de activitate pastorală în această parohie, preotul Vârgă a fost ajutat de vicarii preoţi Dumea Claudiu, Gherguţ Andrei, Farcaş Dumitru, Fechetă Marian, Vacaru Mihai şi Solomon Petru. Către sfârşitul anului 1980, mai exact în ziua de 15 noiembrie, parohul Francisc Vârgă cerea Monseniorului Petru Gherghel, ordinarius de Iaşi, permisiunea de a se pensiona, având vârsta de 65 de ani şi sănătatea zdruncinată. Cererea i-a fost aprobată. A rămas în activitate până la sfârşitul lunii martie 1981, când a predat parohia noului paroh, Isidor Mocanu. 

În procesul verbal de predare-primire, încheiat în ziua de 30 martie 1981, în prezenţa protopopului de Bacău, Ştefan Erdeş, sunt notate îmbunătăţirile aduse parohiei de către preotul Vârgă cât a funcţionat ca paroh: 

- gard în jurul cimitirului; 

- gard în jurul bisericii şi al parohiei; 

- zugrăvit biserica în 1978; 

- văruit şi zugrăvit casa parohială; 

- studio - dulap - oglindă[2].

Note 

1. Iosif Gabor, Iosif Simon, op. cit., nr. 128, p. 82. 

2. APRC Gherăeşti, dosar 1/1981, f. 4: adresa nr. 121 din 14.01.1981, a Ordinariatului Romano-Catolic de Iaşi; dosar 2/1981, f. 107-108: procesul-verbal de predare din 30.03.1981.

 

 (1981-2005) Pr. Isidor Mocanu

Pr. Isidor Mocanu (1981-2005) 

Este originar din Parohia apropiată Hălăuceşti. Născut în ziua de 20 noiembrie 1940. Cursurile seminariale, filozofice şi teologice le urmează în Seminarul diecezan din Iaşi. Este hirotonit în sărbătoarea sfinţilor apostoli Petru şi Paul, 29 iunie 1965, la Alba-Iulia, de către venerabilul episcop Márton Aaron, deoarece în vremea aceea, Dieceza de Iaşi nu avea episcop. În primii trei ani de la hirotonire, din cauza situaţiei din acea vreme, a lucrat ici-colo, unde era chemat. În 1968 este numit vicar parohial la Huşi, unde rămâne şapte ani. În 1975 este transferat paroh la Siret. De aici, în 1977 merge ca paroh la Gh. Gheorghiu-Dej (Oneşti), de unde este transferat, pe data de 24 martie 1981, la Parohia Gherăeşti.

Prezentăm în continuare un raport de activitate întocmit de pr. Isidor Mocanu.

MOMENTE IMPORTANTE 

în Parohia Romano-Catolică Gherăeşti - Neamţ, 

pe plan pastoral şi administrativ, în perioada 1981-2003

Prezentare

Sunt preotul Mocanu Isidor, născut din părinţii Anton şi Verona, la 20 noiembrie 1940, în Hălăuceşti, jud. Iaşi, şi am fost numit paroh la Gherăeşti, jud. Neamţ, la data de 1 aprilie 1981. Am luat în primire o biserică veche, neîncăpătoare, cu plafoane joase, geamuri de lemn deteriorate şi un cor din lemn. Nu s-a mai lucrat la această biserică pentru că preotul paroh Francisc Vârgă, deşi bolnav de diabet avusese autorizaţie pentru o biserică monumentală, care autorizaţie însă i-a fost retrasă de autorităţile comuniste. Am găsit în curtea bisericii munţi de balast pregătiţi pentru a începe lucrările. Casa parohială era una din cele mai impunătoare case parohiale din dieceză: la parter patru camere cu o casă a scărilor din lemn ce ducea la etaj, unde erau tot patru camere. La parter mai era şi o spălătorie, o cameră şi un grup sanitar cu două boxe. Lângă casa parohială, spre est, exista o bucătărie, cu sală de mese, un paravan şi cameră pentru păsări şi animale.

Ca preot paroh nou venit, am crezut de cuviinţă, sfătuit şi de alţii, să încep lucrările mai întâi la parohie. Chiar din 1981 am desfiinţat casa scărilor din lemn şi am făcut un nou acces, la etaj, din beton mozaicat, pe lângă pereţii exteriori ai parohiei.

S-a mai construit: sala de mese; din grupul sanitar şi cămară s-a făcut biroul actual cu uşă care dă la biserică; bucătărie şi cămară, cu ieşire separată în curte; spaţiul dintre parohie şi fosta bucătărie a fost acoperit şi betonat pentru garaj la maşini; şopronului i s-a adăugat aripa sub formă de "L" pentru păsări şi animale, şi o cameră pentru Caritas; la etaj pe noua extindere s-au făcut două camere şi un hol mare. În aceeaşi ordine de idei, la parohie s-a realizat o livadă pe sârmă, s-au adus schimbări importante la vie, şi unde a fost nevoie s-au făcut garduri noi. Toate acestea s-au realizat în perioada 1981-1983.

În continuare voi prezenta pentru fiecare an momentele mai importante din viaţa pastorală şi administrativă:

1981 

Statistică familii: 

- întregi: 854; jumătăţi: 194 

- total familii: 1.088 

Suflete: 4.214

1982 

La 5 februarie am început marea Novenă la Inima lui Isus şi îngrijirea bolnavilor la domiciliu, care novenă se termină în octombrie. Această devoţiune am păstrat-o pentru fiecare an.

1983 

La 28 august s-a anunţat oficial în biserică pregătirea lucrărilor de reparaţii capitale la biserică, deşi aveam aprobarea pentru reparaţii numai curente de la Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti. Octombrie 1983: cu data de 1 octombrie 1983 a încetat activitatea dascălului Toma Vasile, care a deţinut această funcţie în biserică din 1932. În locul lui va activa, începând cu data de 1 august 1983, domnul Toma Nicolae (Dosar 1/1983, f. 125).

1984 

În luna august au început practic lucrările la biserică, cu extinderea prezbiterului cu şapte metri, spre grădina parohiei, şi cruciera, cu muncă benevolă, zilnic organizată de comitetul bisericii (zilnic participau aproximativ 100 de persoane, şi calificaţi şi necalificaţi), şi n-o să creadă nimeni că această extindere din cauza Securităţii şi pericolului care plana asupra autorităţilor locale, care fiind catolice şi-au luat riscul şi-au fost de acord, într-o lună de zile extinderea a fost acoperită şi văruită în exterior.

În plan pastoral:

Evenimente/An 1981 1982 1983 1984

Botezuri 105 88 84 92

Cununii 45 39 42 31

Înmormântaţi 34 34 32 38

Statistică familii: 

- întregi: 879; jumătăţi: 191 

- total: 1.070 

Suflete: 4.330

Comitetul, organizat pe sectoare: 

1. Tancău Petru şi Creţu Petru 

2. Androşcă Vasile şi Giurgică Marcu 

3. Androşcă Mihai şi Bârgăoanu Anton 

4. Gherghel Ioan şi Budău Tarciziu 

5. Ciobanu Petru şi Dancă Ioan 

6. Blaj Mihai şi Dăncuţ Aurel 

7. Lungu Iosif şi Dâscă Vasile 

8. Blaj Dumitru şi Mătălică Mihai 

9. Iştoc Jenică şi Antoci Mihai 

10. Gălăţanu Petru şi Cherecheş Mihai 

11. Cobzaru Iojă şi Gălăţeanu Vasile 

12. Mihăluţ Petru şi Chelaru Petru

1985 

În duminica Floriilor s-a apelat la procurarea materialelor pentru tot plafonul Bisericii. 

Statistică familii: 

- întregi: 853; jumătăţi; 218 

- total: 1.071 

Suflete: 4.271

1986 

12 mai - s-a turnat corul bisericii 

10 iulie - înmormântarea părintelui Carol Söhn 

13 iulie - prima Liturghie a preoţilor: Adam Andrei, Gherghel Iosif, Blaj Eugen 

În sărbătoarea Cristos Rege s-a anunţat începerea lucrărilor de electrificare a bisericii. 

Statistică familii: 

- întregi: 856; jumătăţi: 237 

- total: 1.093 

Suflete: 4.270

1987-1993 

În perioada 1987-1993, pentru că s-a pierdut caietul cu anunţurile oficiale, voi reda numai lucrările efectuate. 

a) Capela "Fericitul Ieremia", care s-a făcut cu muncă benevolă, cu instrumentele tradiţionale: hârleţ, lopată, găleată şi roabă. De frica Securităţii pământul care apărea în curte, scos din săpături în timpul zilei, noaptea, cu camioanele, dispărea din curte. 

b) Finisări interioare 

c) Lambriul din stejar 

d) Calea crucii 

e) Statuile albe 

f) Geamurile 

g) Uşile etc. 

În 1989, până la Revoluţie, s-au făcut finisările exterioare, turnul n-a putut fi dărâmat din cauza… şi a fost îmbrăcat cu un nou turn mai înalt şi mai modern. 

În acelaşi an, s-a construit gardul din jurul Bisericii, din fier, grupul sanitar cu patru şi patru cabine şi trotuarele.

1 mai 1990: Consacrarea episcopului Petru Gherghel, la Seminarul din Iaşi.

1993 

Statistică familii: 

- întregi 939; jumătăţi: 300 

- total: 1239 

Suflete: 4.377 

Din luna martie s-au început lucrările la grădiniţă: autorizaţia, materialele de construcţie, şanţurile, săpăturile, s-a turnat subsolul şi placa.

1994 

19 noiembrie: ajunul sfinţirii bisericii - zi de reculegere, cu Liturghii la ora 7.00 şi 11.00, cu expunerea Sfântului Sacrament (ca la Cristos Rege), cu adoraţie publică până la 17.30. 

20 noiembrie: Cristos Rege - sfinţirea bisericii, a capelei "Fericitul Ieremia", consacrarea altarului. Au participat: episcopul Petru Gherghel, arhiepiscopul mitropolit dr. Ioan Robu, Mons. Anton Coşa - administrator apostolic de Chişinău, mulţi invitaţi, preoţi şi laici. 

La această lucrare au participat: arhitect Nicu Munteanu (Iaşi), sculptor Radu Doru Luca (Iaşi), inginer Carmil Păuleţ (Iaşi), inginer Ioan Cristea (Iaşi) 

Au realizat această lucrare meseriaşi din sat: Cherecheş Petru, Benea Eugen, Gheţ Petru, Gălăţanu Vasile şi mulţi alţii. 

N.B. Deja de doi ani de zile la Cristos Rege se celebrează sărbătoarea jubilanţilor (25, 50, 75 de ani de viaţă şi 25, 50 de ani de căsătorie). De anul acesta, 1994, această sărbătoare a jubilanţilor a fost transferată în sărbătoarea Sfintei Familii şi se celebrează în fiecare an. 

Statistică familii: 

- întregi: 952, jumătăţi: 320 

- total: 1.272 

Suflete: 4.460

1995 

Sâmbătă, 24 iunie: Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, la ora 10.30 a avut loc Liturghia solemnă pontificală cu sfinţirea a cinci diaconi din zonă ca preoţi, la noi la Gherăeşti. Au participat: ep. Petru Gherghel, arhiepiscopul mitropolit de Bucureşti Ioan Robu, Mons. Anton Coşa. Printre cei cinci diaconi a fost sfinţit şi pr. Claudiu Iştoc din Gherăeşti. 

Luni, 23 octombrie: la ora 18.00, a avut loc Liturghia solemnă concelebrată, la care părinţii capucini de la Oneşti au adus de la Napoli o relicve a Fericitului Ieremia pentru Gherăeşti. 

7-10 decembrie sfintele misiuni ţinute de pr. Mihai Budău, paroh de Piatra Neamţ. 

20 noiembrie: şi-au încheiat activitatea membrii comitetului; toţi membrii au primit titlul de consilieri personali. 

Duminică 17 decembrie 1995, a fost prezentat comunităţii noul comitet: 

Preşedinte: Puşcaşu Ioan 

1. Tancău M. Petru 

2. Bârgăoanu M. Mihai 

3. Ciobanu M. Eugen 

4. Giurgică M. Marcu 

5. Bârgăoanu A. Anton 

6. Gălăţeanu V. Eugen 

7. Budău Brd. Tarciziu 

8. Toma P. Petru 

9. Blaj Fr. Mihai 

10. Dăncuţ D. Aurel 

11. Gălăţeanu P. Petru 

12. Cobzaru Ij. Dan 

13. Râtan D. Ludovic 

14. Iştoc A. Eugen

1996 

Sâmbătă, 30 noiembrie 1996, ora 17.00, a avut loc o vecernie solemnă, s-a intonat "Vino Duhule...", fiind marcat începutul oficial al pregătirii Jubileului Anului 2000 

Statistică familii: 

- întregi: 994; jumătăţi: 334 

- întregi 1.328 

Suflete: 4.225

1997 

Statistică familii: 

- întregi 982; jumătăţi: 364 

- total 1.346 

Suflete: 4.491

1998 

În luna aprilie s-a început construirea altarului din curtea bisericii, care va fi terminat şi finisat la sfârşitul anului 1999. Sub masa de altar sunt depuse osemintele descoperite în curtea bisericii la săpăturile arheologice. 

Statistică familii: 

- întregi: 1.000; jumătăţi: 376 

- total 1.376 

Suflete: 4.562

1999 

Îşi începe activitatea fanfara catolică din Gherăeşti: patru profesori, fiind compusă din tineri şi copii. 

Cu aprobarea autorităţilor locale s-a mai mărit încă o dată cimitirul, s-a împrejmuit suprafaţa primită cu gard, s-a acoperit cu tablă şi s-a vopsit tot gardul. Tot în acest an s-au făcut icoane noi pentru procesiuni: înmormântări şi icoane speciale pentru Joia Verde; s-au refăcut şi icoanele vechi. 

7-9 mai: Marea vizită a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea. Din Gherăeşti au plecat aproximativ 800 de persoane: 7 autobuze, maşini particulare, iar restul cu trenul special. 

4-7 decembrie: Sfinte misiuni, predicate de pr. Ioan Ciceu, paroh de Frumoasa. 

8 decembrie: Consacrarea episcopului Aurel Percă 

Statistică familii: 

- întregi: 976; jumătăţi: 400 

- total: 1.376 

Suflete: 4.525

2000 

Pregătirea Zilei Tineretului la Gherăeşti 

7 mai 2000: Ziua Tineretului. Au fost circa 10.000 de tineri. La Liturghia solemnă s-au inaugurat altarul din curtea bisericii, s-a sfinţit şi monumentul de la intrarea în sat dinspre Iugani, s-au pregătit 10.000 pachete cu hrană rece. A fost o zi splendidă, de neuitat. Corul şi fanfara din Gherăeşti au fost la înălţime. Dirijorul corului a fost pr. Florin Spătaru, iar dirijor al fanfarei a fost dl. Iulian Tiron. 

Statistică familii: 

- întregi: 997; jumătăţi: 405 

- total: 1.402 

Suflete: 4.473

2001 

15 iulie: La ora 11.00 a avut loc o Liturghie solemnă concelebrată, prezidată de ep. Petru Gherghel cu preoţii satului Gherăeşti, la care au participat şi toate persoanele consacrate din Gherăeşti. 

Între anii 1994-2002, tot timpul s-a lucrat la Grădiniţa "Sfânta Familie". 

Statistică familii: 

- întregi 999; jumătăţi: 400 

- total 1.399 

Suflete: 4.387

2002 

3 februarie: noi modificări în comitetul bisericii: 

   sector 2 - Francisc Gălăţeanu 

   sector 6 - Mihai Blaj 

   sector 7 - Claudiu Buruiană 

În această perioadă intră în activitate noua clopotăriţă, Budău Marcelina. 

În luna martie s-a convocat comitetul Bisericii pentru a analiza lucrările necesare la parohie. Comitetul a fost de acord cu extinderea şi refacerea acoperişului parohiei. 

25 august, la Liturghia de la ora 11.00, episcopul nostru a anunţat inaugurarea Grădiniţei "Sfânta Familie" din Gherăeşti cu trei grupe de copii. 30 septembrie, grădiniţa şi-a început activitatea cu: sr. Cristina Percă - directoare, sr. Regina Horvat - şefa casei, sr. Monica Fabian - educatoare, d-ra Simona Enăşoae - educatoare, d-na Simona Andrei - educatoare 

13 octombrie, la ora 15.00, a fost inaugurată Grădiniţa "Sfânta Familie", fiind prezenţi: ep. Petru Gherghel, arhiepiscopul de Marsilia, Bernard, episcopul ortodox de Roman, d-na ministru Barbara Stam (Germania) cu un grup din Germania, care au contribuit la finanţarea grădiniţei, dl. prefect de Neamţ şi foarte mulţi invitaţi. 

20-27 octombrie 2002: se formează Comisia Sinodală teritorială 

Cu luna decembrie, pe sectorul 2 este numit fecior de biserică Mihai Blaj 

Statistică familii: 

- întregi 1.018, jumătăţi: 422 

- total: 1.440 

Suflete: 4.350

2003 

S-a terminat extinderea parohiei: 

- la parter: birou, sală de mese şi mărit bucătăria 

- la etaj: două apartamente, cameră musafiri, plus trei băi 

- în pod: foişor şi posibilitatea mai multor camere 

S-a acoperit parohia cu folie şi s-a turnat placa pe pod. Sperăm ca într-un an de zile toată lucrarea să fie terminată.

Lăudat să fie Isus Cristos! 

Gherăeşti, 6 decembrie 2003

Pr. Paroh Isidor Mocanu

 

 (2005-...) Pr. Daniel Ghitiu

Pr. Ghitiu Daniel (2005-...)

S-a născut în ziua de 18 decembrie 1967, în localitatea Oituz. A absolvit seminarul teologic din Iasi. A fost hirotonit în ziua de 24 iunie 1997 la Adjudeni. În perioada 2003-2005 a fost formator la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi.

De la 1 august 2005 este paroh la Gherăeşti.