Sâmbătă 16 Decembrie 2017
Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

În fiecare joi seara, după Sfânta Liturghie, are loc rugăciunea Taize.

Eşti aşteptat!

CE ESTE TAIZE?

Comunitatea din Taizé

"Din tinereţea mea nu m-a mai părăsit ideea că o viaţă de comunitate este un semn că Dumnezeu este iubire si numai iubire. Treptat a crescut în mine convingerea că era esenţial să înfiinţez o comunitate de bărbaţi hotărâţi să-şi dăruiască întreaga lor viaţă şi care să caute neîncetat înţelegerea şi împăcarea. O comunitate în centrul căreia s-ar fi aflat bunătatea şi simplitatea."

Fratele Roger, Dumnezeu nu poate decât să iubească

O "parabolă a comunităţii"

Astăzi, Comunitatea din Taizé reuneşte mai bine de o sută de fraţi, catolici şi de diverse origini protestante, provenind din circa treizeci de ţări. Prin însăşi existenţa sa, comunitatea este o "parabolă a comunităţii" ce doreşte ca prin viaţa proprie să fie un semn concret al împăcării între creştinii divizaţi şi între popoarele separate. 

Fraţii comunităţii trăiesc doar din rodul muncii lor. Ei nu acceptă nici o donaţie. De asemenea, fraţii nu acceptă pentru ei înşişi moşteniri personale, comunitatea dăruindu-le celor foarte săraci. 

Unii dintre fraţi trăiesc în unele dintre cele mai defavorizate locuri din lume, pentru a fi mărturisitori ai păcii alături de cei care suferă. Aceste mici grupuri de fraţi din Asia, Africa şi America de Sud, împărtăşesc condiţiile de viaţă ale celor în mijlocul cărora trăiesc. Ei se străduiesc să fie o prezenţă a dragostei alături de cei foarte săraci, de copiii străzii, de prizonieri, de muribunzi şi de cei care au fost răniţi afectiv de despărţirile produse sau care au fost părăsiţi. 

Cu trecerea anilor, numărul tinerilor care vin la Taizé a continuat să crească. Ei sosesc de pe toate continentele pentru a lua parte la întâlnirile săptămânale. Surorile sfântului Andrei, o comunitate catolică internaţională întemeiată acum şapte secole, Surorile Ursuline poloneze şi Surorile sfântului Vincenţiu de Paul şi-au asumat o parte din sarcinile privind primirea tinerilor. 

Responsabili ai Bisericii vin de asemenea la Taizé. Astfel, comunitatea i-a întâmpinat pe Papa Ioan Paul al-II-lea, trei Arhiepiscopi de Canterbury, Mitropoliţi Ortodocşi, paisprezece Episcopi luterani din Suedia şi numeroşi pastori din lumea întreagă. 

Din 1962 încoace, fraţi şi tineri trimişi de Taizé au continuat să meargă, cu o mare discreţie, în ţările din Estul Europei pentru a-i vizita pe cei care au fost izolaţi între propriile frontiere. 

Fratele Roger s-a stins din viaţă pe 16 august 2005, la vârsta de 90 de ani, fiind ucis in timpul rugăciunii de seară. Fratele Alois, desemnat cu mulţi ani înainte de către fratele Roger drept succesor al său, este acum stareţul Comunităţii.

 

Începuturi

Totul a început în anul 1940 când, la vârsta de 25 de ani, fratele Roger a părăsit Elveţia, ţara sa natală, pentru a se stabili în Franţa, ţara de origine a mamei sale. Timp de câţiva ani fusese bolnav de tuberculoză pulmonară şi, pe parcursul acelei lungi convalescenţe, încolţi în el chemarea de a crea o comunitate. 

Când cel de-al Doilea Război Mondial începu, el avu certitudinea că, fără nicio zăbavă, trebuia să vină în ajutorul oamenilor care treceau prin această încercare, aşa cum făcuse şi bunica sa în timpul Primului Război Mondial. Micul sat Taizé unde se stabilise era destul de aproape de linia de demarcaţie care separa Franţa în două: numai bine situat pentru a primii refugiaţii care fugeau din calea războiului. Prietenii din Lyon au început a oferi adresa Taizé-ului celor care aveau nevoie de un adăpost. 

La Taizé, cu ajutorul unui mic împrumut, fratele Roger cumpără o casă abandonată de mai mulţi ani. Propuse uneia dintre surorile lui, Genevičve, să vină pentru a-l ajuta cu primirea refugiaţilor. Printre persoanele pe care le găzduiau se aflau şi evrei. Resursele materiale erau reduse. Neavând apă curentă, trebuiau să aducă apă potabilă de la puţul din sat. Mâncarea era simplă, în principal supe din făina de porumb cumpărată ieftin de la moara vecină. Din respect faţă de cei pe care-i primea, fratele Roger se ruga singur. Deseori mergea să cânte departe de casă, în pădure. Pentru ca nici unul dintre refugiaţi - fie ei evrei sau agnostici - să nu se simtă jenaţi, Genevičve explica fiecăruia că era mai bine pentru cei care doreau să se roage să o facă singuri, în camerele lor. 

Ştiindu-şi copiii expuşi, părinţii fratelui Roger au cerut unui ofiţer francez pensionat, prieten de familie, să vegheze asupra lor. În toamna anului 1942, el îi avertiză că activităţile lor fuseseră descoperite şi că trebuiau să plece cu toţii, fără întârziere. Prin urmare, până la sfârşitul războiului, fratele Roger a trăit la Geneva şi tot acolo a început o viaţă comună cu primii fraţi. Ei au putut să se întoarcă la Taizé în 1944.

 

Angajamentul primilor fraţi

În 1945, un tânăr avocat din regiune a creat o asociaţie care să se ocupe de copiii care îşi pierduseră părinţii în război. El a propus fraţilor să îi primească pe câţiva dintre ei în Taizé. O comunitate de bărbaţi nu putea însă primi copii. Atunci fratele Roger i-a cerut surorii sale Genevičve să revină la Taizé pentru a se ocupa de aceştia şi a le fi ca o mamă. Duminica, fraţii îi primeau de asemenea pe prizonierii de război germani, care erau închişi într-un lagăr din apropiere. 

Treptat, alţi bărbaţi tineri au sosit pentru a se alătura grupului iniţial şi, în ziua de Paşte a anului 1949, şapte dintre ei s-au angajat să trăiască pentru toată viaţa în celibat şi într-o viaţă comunitară în cea mai mare simplitate. 

În tăcerea unei lungi perioade de reculegere, în iarna anului 1952-1953, fondatorul comunităţii a scris Regula Taizé-ului, indicând pentru fraţii săi "esenţialul care face posibilă viaţa comunitară".

 

Fratele Alois, Priorul din Taizé

Originar din Germania dar având naţionalitate franceză din 1984, Fr. Alois s-a născut pe data de 11 iunie 1954 în Bavaria şi a crescut la Stuttgart. Este catolic. Părinţii săi s-au născut şi au crescut în ceea ce era atunci Cehoslovacia. 

După ce a fost la Taizé de mai multe ori, a petrecut mai multe luni acolo ajutând ca voluntar înainte de a fi tuns in monahism în 1974. De atunci a trăit doar la Taizé. 

Ca voluntar şi apoi ca frate, a făcut multe vizite în ţările din centrul şi estul Europei pentru a sprijini creştinii de acolo, regiunea aflându-se atunci sub influenţă sovietic?. 

Urmând Regulamentul Taizé-ului publicat de el însuşi, Fr. Roger l-a desemnat, cu acordul fraţilor, ca succesor al lui în timpul consiliului comunităţii din 1998. 

Împovărat de vârsta înaintată, Fr. Roger a informat comunitatea în ianuarie 2005 că Fr. Alois va prelua rolul de prior în decursul anului. 

În ultimii ani, Fr. Alois a coordonat organizarea întâlnirilor internaţionale la Taizé şi a celor europene ţinute în diferite oraşe mari ale Europei. 

Fiind în mod special interesat de muzică şi ritul liturgic, el şi-a petrecut întotdeauna o bună parte a timpului printre tineri, ascultându-i şi fiind alături de ei.

 

12 mai 1915 - 16 august 2005

Totul a început într-o mare singurătate. În 1940, la vârsta de 25 de ani, fratele Roger a părăsit ţara de origine Elveţia pentru a merge să trăiască în Franţa, ţara mamei sale. De mai mulţi ani, purta în el chemarea de a crea o comunitate unde reconcilierea dintre creştini să devină o realitate concretă în viaţa de toate zilele, unde "bună-voinţa inimii să fie trăită foarte concret şi unde dragostea să fie în mijlocul tuturor lucrurilor." El vroia ca această comunitate să fie prezentă în mijlocul suferinţelor timpului, şi astfel, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial el s-a stabilit în micul sat Taizé, în Burgundia, la câţiva kilometri de linia de demarcaţie ce separa Franţa în două. El ascundea atunci refugiaţi (în special evrei) care ştiau că fugind din zona ocupată, puteau găsi refugiu în casa sa. 

Mai târziu, alţi fraţi i s-au alăturat şi în ziua de Paşte a anului 1949 primii fraţi s-au angajat pentru toată viaţa în celibat, comuniunea bunurilor şi o mare simplitate a vieţii. 

În liniştea unei lungi perioade de aşteptare, în iarna anilor 1952-1953, fondatorul comunităţii a scris "Regula din Taizé", ce reprezintă pentru fraţi "lucruri esenţiale pentru a permite o viaţă comună". 

Din 1950, câţiva fraţi au mers să trăiască în locuri defavorizate pentru a fi alături de cei care suferă. 

De la sfârşitul anului 1950, numărul tinerilor care se îndreptau spre Taizé a început să crească în mod sensibil. Începând cu anul 1962, fraţi şi tineri trimişi de Taizé nu au încetat să meargă în ţări din Europa de Est. Aceste vizite au fost făcute cu o mare discreţie pentru a nu-i compromite pe cei pe care-i vizitau. 

Între 1962 şi 1989 însuşi fratele Roger a vizitat majoritatea ţărilor din Europa de Est, uneori pentru a participa la întâlnirile tinerilor - întâlniri care erau autorizate, dar supravegheate - alteori pentru a face vizite, neexistând posibilitatea de a vorbi în public ( "Nu voi vorbi cu voi, spunea el creştinilor din aceste ţări" ). 

În 1966 Surorile Sf.Andrei, comunitate catolică internaţională fondată în urmă cu şapte secole au venit să trăiască în satul vecin şi au început să-şi asume o parte din sarcinile de primire. Mai recent, câteva surori ursuline poloneze au venit de asemenea pentru a ajuta. 

Comunitatea din Taizé reuneşte astăzi aproximativ o sută de fraţi catolici şi de diverse origini evanghelice, provenind din mai mult de douăzeci şi cinci de ţări. Prin existenţa sa, comunitatea este un semn concret al reconcilierii între creştinii divizaţi şi între oamenii separaţi. 

Într-una dintre ultimele sale cărţi intitulată " Dieu ne peut qu'aimer " (Dumnezeu e doar iubire) (Presses de Taizé) fratele Roger descria astfel drumul său ecumenic : " Pot să-mi amintesc aici că bunica a descoperit în mod intuitiv un fel de cheie a vocaţiei ecumenice şi că mi-a deschis o cale să o pun în practică? Impresionat de mărturia vieţii ei încă de pe când era foarte tânără, urmând-o, mi-am găsit propria identitate de creştin, reconciliind în mine credinţa de origine cu misterul credinţei catolice, fără a rupe comuniunea cu nimeni. " 

Fraţii nu acceptă nici un dar, nici un cadou. Nu acceptă pentru sine nici moşteniri personale, comunitatea donându-le celor foarte săraci. Prin munca lor ei îşi câştigă viaţa şi o împart cu ceilalţi. 

Mici fraternităţi se găsesc inserate în prezent în cartierele defavorizate din Asia, Africa, America de Sud şi de Nord. Fraţii încearcă să împărtăşească condiţiile de viaţă ale celor care-i înconjoară, dorind să fie o prezenţă a dragostei pe lângă cei foarte săraci, pe lângă copiii străzii, prizonieri, muribunzi, pe lângă cei care au fost răniţi în profunzime de rupturi afective, de abandonuri umane. 

De la începutul primăverii şi până la sfârşitul toamnei, săptămână de săptămână tineri de pe toate continentele sosesc pe colina din Taizé. În comuniune cu mulţi alţii, ei caută un sens pentru viaţa lor. Mergând spre izvoarele încrederii în Dumnezeu, ei întreprind un pelerinaj interior care-i încurajează să construiască relaţii de încredere între oameni. În câteva săptămâni pe parcursul verii, mai mult de 5000 de oameni din 75 de ţări pot lua parte la o aventură comună. Şi această aventură continuă când aceştia se întorc acasă, concretizându-se prin grija de a aprofunda o viaţă interioară şi prin disponibilitatea de a-ţi asuma responsabilităţi în vederea creări unei lumi mai bune. 

Feţele bisericeşti vin de asemenea în Taizé, comunitatea primindu-i pe Papa Ioan Paul al II-lea , trei arhiepiscopi de Canterbury, mitropoliţi ortodocşi, 14 episcopi luterani din Suedia, şi numeroşi pastori din lumea întreagă. 

Cu ocazia întâlnirilor europene, fratele Roger publica în fiecare an o "Scrisoare", tradusă în mai mult de cincizeci de limbi şi folosită ca text de reflecţie de către tineri pe tot parcursul anului (acasă sau în timpul întâlnirilor la Taizé). Fratele Roger a scris adesea aceste scrisori pe parcursul şederii sale temporare în regiunile sărace (în Calcuta, Chile, Etiopia, Filipine, Africa de Sud). 

Astăzi, în lumea întreagă, numele Taizé evocă pacea, reconcilierea, comuniunea şi aşteptarea unei primăveri a Bisericii : "Când Biserica ascultă, vindecă, împacă, ea devine ceea ce este în sensul cel mai radiant: o reflectare sinceră a dragostei".(Fratele Roger).

 

Taizé la Iaşi

Când Domnul doreşte ceva găseşte întotdeauna modalitatea cea mai frumoasă pentru a-şi împlini planul, uneori fără ca noi să ne dăm seama. Spun aceasta fiindcă am convingerea ca acest grup a fost dorit de Domnul, căci eu nu m-aş fi gândit niciodată, acum aproape 8 ani când începeam aceste întâlniri, la un viitor al acestui grup, la o sală plină de tineri, la entuziasmul pe care îl regăsesc acum în tinerii care vin la rugăciuni şi care ne-a însoţit de-a lungul anilor. Totul a început cât se poate de simplu: în vara precedentă fusesem la Taize. Era pentru a doua oară când ajungeam acolo şi am optat ca una dintre săptămâni să o petrec în tăcere. Cred că acea săptămână de linişte şi reflecţie m-a ajutat să înţeleg importanţa Taize-ului în viaţa mea şi această comoară care creştea în inima mea de când cunoscusem această minunată comunitate. M-am întors cu o mare dorinţă de a dărui şi celorlalţi ceea ce eu primisem la Taize: acea bucurie interioară care te cuprinde când împărtăşeşti viaţa cu cei de lângă tine, acea pace ce îţi inundă sufletul în timpul rugăciunilor, acea simplitate a fiecărui lucru... 

Şi m-am gândit că totul trebuie să înceapă de la ceea ce este "baza" şi la Taize...adică rugăciunea. Îmi doream să avem un grup de rugăciune şi aici, la Iaşi... 

Însă lucrurile nu sunt întotdeauna aşa cum le gândim noi, eu tocmai terminasem facultatea, a trebuit să mă întorc în Suceava, am revenit la Iaşi după jumătate de an...nu întotdeauna ceea ce nouă ni se pare momentul potrivit este aşa şi în ochii Domnului. Era luna ianuarie a anului 2001 când am împărtăşit această dorinţă părintelui Robert Wiecek, iezuit polonez, care - şi acum îmi aduc aminte - a spus: "să începem, aşadar. Ai trei săptămâni ca să pregăteşti totul: crucea, cântece, schema rugăciunii şi ca să găseşti alte 4 persoane". Şi Domnul a trimis persoanele, iar restul s-a pregătit cu simplitatea caracteristică Taize-ului: o cruce construită din doua crengi legate împreună, foi cu cântece de la întâlnirea de iarnă la care luasem parte, o schemă de rugăciune stângace aşternută pe o bucată de hârtie. Şi mult entuziasm în inimile tuturor. Aşadar prima întâlnire a grupului a avut loc pe 16 februarie 2001. 

Când mă gândesc la primul an de existenţă al grupului cuvântul cel mai potrivit pentru a-l descrie era: entuziasm. Acel entuziasm sincer şi aprins care ne făcea să rămânem după rugăciune pentru a comenta "Scrisoarea din Taize" sau pentru a împărtăşi ce înseamnă pentru noi Taizeul. Eram mai întotdeauna o mână de oameni. Îmi aduc aminte o zi în care ne-am adunat 9 persoane... a fost mare sărbătoare. 

Îmi aduc aminte şi de ziua în care fratele Joao ne-a trimis posterul crucii din Taize şi emoţia cu care am "făcut" prima cruce. De neuitat a rămas şi prima vizită a fratelui Joao la grup...cred ca era în cel de-al doilea an. Pregătind din timp evenimentul sala s-a umplut. Era atâta emoţie în noi încât abia reuşeam să cântăm, cineva a vărsat lampa cu ulei de la altar, însă dincolo de toate acestea, întâlnirea cu fratele a fost ca o binecuvântare pentru noi toţi. 

Şi aşa, an după an, grupul a început să crească... până când capela cea mică a devenit neîncăpătoare. Entuziasmul tinerilor a făcut ca şi activităţile să fie tot mai multe şi mai variate, fiecare începea să lase la grup câte ceva din el însuşi...şi astfel grupul s-a îmbogăţit şi a crescut mereu.

Ingrid Aioanei

De când Taize la Gherăeşti

Rugăciunea Taizé a luat naştere în satul Gherăeşti în urma cunoaşterii spiritualităţii acesteia în grupul de rugăciune Colombe-Croix, din Iaşi, care a adunat în capela Centrului Xaverianum în fiecare miercuri peste 20 de studenţi şi nu numai, care impreună, adorând crucea Taize, au adus în faţa lui Cristos intenţiile proprii, dar mai ales pentru lumea întreagă, pentru pace, pentru iubire, pentru toate aceste valori care sunt nutrite de cei mai mulţi.

Începutul întotdeauna este mai dificil, dar încredinţându-ne Tatălui nostru ceresc, şi prin darul Duhului Sfânt, am reuşit să insuflăm acest spirit şi tinerilor din Acţiunea Catolică (şi nu numai!), din satul nostru, adunând la subsolul bisericii noastre, în fiecare joi, în jur de 20 de tineri. Prima iniţiativă a fost în 2007, cu puţin timp înainte de a începe şcoala, dar nu a fost un moment proprice, căci o bună parte din tineri au plecat la şcoli în alte părţi. Însă, în vara acestui an, încă de la începutul vacanţei, s-a stabilit seara de joi pentru a face această rugăciune cu tinerii din parohia noastră. 

Specificul acestui stil de rugăciune constă în repetarea refrenelor biblice, în scurte cântări, ajutându-ne să aprofundăm ceea ce ele exprimă, şi în meditarea Cuvântului Bibliei, lăsându-ne conduşi de spiritul Duhului Sfânt, şi astfel, ne dispunem inimile în faţa lui Isus, pentru a-i oferi prietenia noastră şi pentru a ne lăsa învăluiţi, la lumina lumânărilor, de calda sa privire.

Imagini de la rugăciunile Taize de la noi puteţi vedea în albumul foto.

Mărturie

De multe ori in viata, uitam sa ne mai oprim in loc, pentru a ne da seama daca am mers pe drumul cel bun sau poate ne-am ratacit la o rascruce de drum, uitam sa fim noi insine, lasandu-ne complexati de multe lucruri, mai ales de faptul ca cei din jurul nostru ar putea gandi ceva rau despre noi, si de aceea trebuie sa ne oprim un pic. 

Pentru mine, Taizé-ul a fost locul de oprire, unde deseori ma intalneam cu Isus, la picioarele Crucii sale, atat pentru a-i impartasi bucuriile si multumirile mele, cat si pentru a-i cere ajutorul in momentele mai grele din viata mea, stiind ca si cei care se aflau in acea mica capela din Centrul Xaverianum, atatia prieteni, se rugau si pentru mine, ca si pentru atatia altii care au avut nevoie de rugaciunile noastre. 

In acest timp de rugaciune, am reusit sa patrund in interiorul meu, si am descoperit multe lucruri, pe care nici nu le banuiam la mine insumi, de fapt a fost Isus cel care mi le-a descoperit, si astel am inceput sa cresc si sa ma maturizez in formarea mea spirituala. 

Am continuat astfel drumul meu alaturi de El, incredintandu-ma grijii sale, si mereu am fost inconjurata de caldura prietenilor care ma asteptau cu bratele deschise. 

Iubirea, simplitatea, libertatea si bucuria au insufletit rugaciunea noastra, si acestea caracterizeaza spiritul Taizé, mai ales in cadrul intalnirilor de iarna a "Pelerinajului de incredere pe pamant", care se desfasoara in diferite orase ale tarilor europene, care aduna in jur de 40000 de tineri, care doresc sa impartaseasca viata lor, mai ales in discutiile de grup din parohiile unde sunt cazati, cultura si obiceiurile proprii. Intalnirile de iarna la care am participat, din Zagreb, Croatia si Geneva, Elvetia, m-au marcat profund si de fiecare data m-am mai imbogatit, atat pe plan spiritual, cat si in prietenii pe care i-am cunoscut. 

Ma simt binecuvantata caci am intalnit grupul din Iasi, Colombe-Croix, care m-a ajutat sa descopar aceasta oaza de liniste si pace, prin aceasta rugaciune si ma bucur ca a prins radacini si in satul nostru. 

Ma rog ca Domnul sa ne lumineze si sa ne pastreze mereu alaturi de El, pe drumul vietii noastre, in rugaciune.

Dîscă-Lucaci Cristina

Interviu cu fratele Alois Loser, priorul Comunităţii din Taize (30.05.2008)

Fratele Alois Loser, priorul Comunităţii din Taize, s-a aflat la Iaşi miercuri, 28 mai 2008, pentru o priveghere de rugăciune. După această manifestare, pr. Iosif Dorcu, paroh la Iaşi - "Adormirea Maicii Domnului" şi decan de Iaşi, a realizat un interviu cu fratele de la Taize, pe care îl redăm în continuare. 

- Frate Alois, pentru început aş vrea să vă prezentaţi: cine sunteţi, de unde veniţi şi care este misiunea dumneavoastră? 

- Mă numesc Alois Loser, originar din Germania, născut la Stuttgart, şi am venit la Taize când aveam 16 ani, cu un grup din parohia mea. Am revenit de mai multe ori la Taize pentru că m-am simţit atras de această viaţă monastică, de această comunitate. Am intrat în această comunitate în anul 1974. De atunci sunt membru al acestei comunităţi, iar fratele Roger mi-a încredinţat misiunea de prior al acestei comunităţi, ceea ce sunt şi acum. 

- În ce context istoric apare comunitatea de la Taize? 

- Era în anul 1940 când fratele Roger a venit la Taize, a cumpărat o casă pentru a începe viaţa unei comunităţi. Războiul deja începuse, Franţa era ocupată pe jumătate de Germania, iar localitatea Taize nu era departe de frontieră. Atunci fratele Roger a spus: "Creştinii trebuie să înceapă să se reconcilieze, creştinii în Europa trebuie să se străduiască pentru pace". În acest context de război mondial a apărut comunitatea din Taize, iar, după opinia fratelui Roger, creştinii trebuie să fie uniţi pentru ca evanghelia pe care o propun să fie credibilă. 

- Cum este organizată comunitatea dumneavoastră? Există o regulă scrisă? Vă consideraţi călugări ca toţi ceilalţi? 

- Da, noi suntem o comunitate monastică. Fratele Roger a scris o regulă care se bazează pe marile reguli ale tradiţiei monastice scrise de mari părinţi ai Bisericii. Noi avem o profesiune pentru toată viaţa, facem voturi perpetue, după un noviciat, însă noi venim din diferite Biserici, ceea ce este specificul nostru. 

- Cum se face că voi aparţineţi diferitor Biserici sau comunităţi ecleziale? 

- Prin aceasta noi vrem să anticipăm unitatea între toţi cei botezaţi. Chiar dacă rămânem în Biserici diferite, noi vrem să trăim unitatea pentru care s-a rugat Isus. E adevărat că atunci când fratele Roger venea dintr-o lume protestantă, trăind o viaţă monastică de acest gen, era ceva cu totul nou după reforma din secolul al XVI-lea. Aşa ceva nu mai existase în lumea protestantă. Fratele Roger a vrut numaidecât o comunitate ecumenică. 

- Am observat că în fiecare an ai o întâlnire cu Sfântul Părinte. Fraţii necatolici se simt legaţi, în uniune cu Biserica Catolică? 

- Pentru fraţii catolici era mai greu la început, dar totul a devenit posibil după Conciliul Vatican II. La început erau doar fraţi protestanţi. Pe la anii 1960-1970, primii catolici au putut deveni membri ai comunităţii noastre. Atunci fratele Roger a spus: "Noi vrem să primim toţi Euharistia catolică pentru a merge la aceeaşi masă euharistică şi nu vrem să rămânem separaţi unii de alţii". În anul 1972 am primit acordul episcopului catolic din acel timp ca toţi fraţii să se poată împărtăşi la Liturghia catolică. Pe de altă parte, Euharistia înseamnă comuniune, iar noi vrem să fim în comuniune cu episcopul Romei. 

- Cum vă faceţi voi cunoscuţi, sau cum se face cunoscută Comunitatea din Taize şi programul de acolo: voi, congregaţiile religioase, simpatizanţii? 

- Sunt tinerii care vin acolo, se întorc acasă şi îşi prezintă experienţa, iar apoi îşi aduc alţi prieteni la Taize. De asemenea, noi călătorim foarte mult în lume pentru a vizita Bisericile. În Europa Centrală şi de Est şi chiar în România, deja prin anii 1970, adică destul de devreme, fraţii au fost în vizită (e adevărat în mod clandestin). În aceste vizite s-a luat legătura şi cu bisericile ortodoxe din România. 

- Care este esenţa mesajului de la Taize? 

- Desigur, primul lucru este reconcilierea. Isus a spus: "Când mergi la altar să-ţi duci darul tău şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotriva ta..., mergi mai întâi şi împacă-te". Noi considerăm că împăcarea este o mare prioritate. Pot să vă spun că noi primim foarte mulţi tineri, iar tinerii de azi au multe întrebări existenţiale: care este sensul vieţii mele? Cum e posibil în lumea noastră modernă de azi să mai crezi în Dumnezeu? Aşadar, încrederea în Dumnezeu, acesta este mesajul principal. Mai spunem că o încredere existenţială este foarte posibilă în lumea noastră modernă. 

- Fiecare pelerinaj pe care îl faceţi are ceva specific. Care ar fi specificul pelerinajul pe care îl realizaţi acum în România? 

- Două lucruri sunt specifice aici la dumneavoastră. Mai întâi, sunt impresionant de mulţi credincioşi în ambele Biserici, Catolică şi Ortodoxă, foarte adânc înrădăcinaţi în tradiţie, ceea ce este o mare valoare. Însă, pentru tineri este pericolul schimbării şi pierderii acestei valori datorită modernităţii care oferă tinerilor alte modele, alte valori. Apoi, viaţa materială schimbă mult în rău viaţa tinerilor. Tinerii trebuie să înveţe, să muncească, să plece uneori la distanţă, uneori poate trebuie să îşi întreţină familia... După aceea, mobilitatea şi migraţia au devenit foarte larg răspândite. De aceea, este mare pericol de a pierde această înrădăcinare şi păstrare a tradiţiei profunde. Aici în România, putem spune că observăm şi admirăm aceste tradiţii ale credinţei, atât în Biserica Catolică, cât şi în Biserica Ortodoxă. Al doilea aspect specific este că, aici în România, creştinii catolici şi ortodocşi sunt foarte apropiaţi, chiar împreună îşi trăiesc viaţa lor de credinţă. Aici la Iaşi, văd că cele două catedrale, catolică şi ortodoxă, sunt chiar vecine, foarte apropiate. Sunt multe legături frumoase şi noi vrem să le încurajăm, pentru că observăm comorile preţioase pe care ambele Biserici le-au păstrat în decursul istoriei: o mare fidelitate faţă de sfinţii părinţi ai Bisericii. Trebuie să recunoaştem că în Europa, sfinţii părinţi au adus viaţa monastică. Sperăm că România este locul cel mai potrivit pentru schimbul de daruri dintre cele două tradiţii şi Biserici, latină şi răsăriteană. 

- La sfârşit v-aş ruga să adresaţi un mesaj cititorilor noştri. 

- Ca şi creştini, noi trebuie să credem din ce în ce mai mult şi mai profund că iubirea lui Dumnezeu este mereu cu noi, iar Fecioara Maria este un semn vizibil al iubirii lui Dumnezeu, iubire care nu ne va părăsi niciodată. E nevoie de mult curaj pentru a mărturisi în ziua de azi, unei societăţi în permanentă schimbare, marea iubire a lui Dumnezeu.

(Preluat de pe www.ercis.ro)

De ce aş veni la Taizé?

Încă de la început, comunitatea a fost inspirată de două căutări : a trăi în comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune şi a fi un germene de pace şi încredere în mijlocul familiei umane. 

La Taize, rugăciunea comună, cântarea, liniştea şi meditaţia personală poate ajuta la redescoperirea prezenţei lui Dumnezeu şi la redescoperirea păcii interioare, a unui sens al vieţii şi a unui nou imbold. 

Experienţa unei vieţi simple, trăită împreună cu ceilalţi, ne face să realizăm că viaţa de zi cu zi, aşa cum e ea, este locul în care Cristos aşteaptă să ne întâlnească. 

Unii tineri caută modalităţi de a-l urma pe Hristos pentru întreaga lor viaţă. 

Venirea la Taize poate ajuta să desluşească acestei chemări. 

O săptămână la Taizé ne poate ajuta să vedem viaţa zilnică în lumina Evangheliei: rugându-ne împreună de trei ori pe zi, reflectând asupra izvoarelor credinţei şi muncind pentru alţii. 

O săptămână la Taizé ne poate ajuta să vedem viaţa zilnică în lumina Evangheliei: rugându-ne împreună de trei ori pe zi, reflectând asupra izvoarelor credinţei şi muncind pentru alţii. 

Zilnic, fraţii din comunitate fac introducerea unei reflecţii biblice, urmată de o perioadă de linişte şi împărţirea în grupuri mici. 

După-amiaza, atelierele (workshop) ajută la aprofundarea relaţiei dintre credinţă şi viaţă în cadrul muncii, întrebări sociale, artă şi cultură, căutarea păcii în lume… 

Tinerii care doresc pot să petreacă săptămâna sau sfârşitul de săptămână în linişte, pentru a avea timp să asculte cum le vorbeşte Dumnezeu prin rugăciune, Biblie sau prin evenimentele vieţii lor.