Joi 18 Ianuarie 2018
Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Urări de Crăciun
Fie ca sărbătoarea Crăciunului din acest an să vă aducă în case şi în suflet pace şi bucurie!

Scrisoare pastorală

Crăciunul în Anul Milostivirii

Milostivirea lui Dumnezeu întrupată în pruncul divin făcut om

Dragi fraţi şi surori,

În cuvintele evanghelistului Ioan, "într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el" (3,16-17), descoperim planul lui Dumnezeu faţă de lume şi toată milostivirea sa manifestată în Fiul său pe care l-a trimis pe pământ. 

Sfântul Părinte papa Francisc, conştient de acest adevăr, pe care mulţi l-au uitat sau nu-l mai iau în seamă, ne invită la un program intens de reflecţii şi rugăciuni, tocmai pentru a ne lăsa convinşi de acest adevăr pe care, dacă îl vom înţelege pe deplin, viaţa noastră pe acest pământ va deveni alta, va fi mai multă bucurie, mai mult entuziasm în a face bine, mai multă speranţă pentru viitor, mai multă armonie şi pace.

Cu acest scop, papa Francisc a hotărât ca noul an bisericesc să fie un an jubiliar dedicat milostivirii divine, izvor de atâtea imbolduri în trăirea vieţii creştine.

În scrisoarea apostolică Misericordiae vultus - Faţa milostivirii -, adică în bula de convocare a Jubileului extraordinar al Milostivirii, publicată încă de la 11 aprilie 2015, Sfântul Părinte ne arată că "este nevoie mereu să contemplăm acest mister al milostivirii, căci el este izvor de bucurie, de seninătate şi de pace. Este condiţia mântuirii noastre, este cuvântul care revelează misterul Preasfintei Treimi, este actul ultim şi suprem cu care Dumnezeu ne vine în întâmpinare", iar pentru a beneficia de acest izvor de iubire cerească, Sfântul Părinte a stabilit să fie celebrat acest an sfânt, ca un moment sacru şi un jubileu extraordinar al milostivirii, care să fie un timp favorabil pentru Biserică şi pentru noi toţi, pentru ca astfel să crească şi să facă mai puternică şi eficace mărturia credincioşilor, mărturia noastră de credinţă.

Este o invitaţie de suflet, o invitaţie părintească a păstorului nostru şi un semn de mare preţuire pentru noi.

Acest an dedicat întâlnirii noastre cu Dumnezeu cel milostiv, care este iubire veşnică, începe chiar în timpul de pregătire la marea sărbătoare a naşterii după trup a Mântuitorului, adică în prima parte a anului bisericesc, în Advent, în ziua de 8 decembrie, sărbătoarea Maicii Domnului, Neprihănit Zămislite, adică a celei care l-a primit în sânul ei pe acest pământ, pentru a ne împărtăşi nouă tuturor adevărata milostivire adusă din ceruri, adică pe Isus, Fiul lui Dumnezeu şi fratele nostru.

Preasfânta Fecioară Maria a devenit, aşadar, poarta prin care Isus cel milostiv a intrat în lume şi printre oameni, ca să facă vie şi concretă iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Naşterii Domnului, Crăciunul, cu bogăţia sa de semnificaţii, reprezintă pentru toţi cei care cred în Cristos, momentul împlinirii făgăduinţelor făcute de Părintele ceresc, care a anunţat, imediat după căderea celui dintâi om în păcat, că va trimite un izbăvitor, un eliberator, pe Principele păcii, pe Mesia Mântuitorul, care prin moartea şi învierea sa, va ridica blestemul păcatului din lume şi-i va face pe toţi cei care vor crede în el să se bucure de demnitatea de fii adevăraţi ai Tatălui ceresc şi moştenitori ai împărăţiei sale.

Astfel, rând pe rând, în lecturile din tot timpul Adventului, marii profeţi ai Vechiului Testament: Isaia, Ieremia, Habacuc, Zaharia şi psalmistul David, ne-au transmis şi nouă ceea ce a promis Dumnezeu, în iubirea sa, pentru poporul ales. Este cunoscut mesajul şi apelul profetului mesianic, Isaia, către cei care aşteptau mântuirea lui Israel: "Iată, Domnul vine ca să mântuiască poporul său; fericiţi cei pregătiţi să iasă în întâmpinarea lui; el va şterge lacrimile de pe faţa tuturor" (Is 25,8). "Domnul va veni să mântuiască neamurile; el va face auzit glasul măririi sale, spre bucuria inimii voastre" (Is 30,29-30). "Duhul Domnului este asupra mea, căci Domnul m-a uns şi m-a trimis să le aduc săracilor vestea cea bună" (Is 61,1a). Acelaşi plan l-au anunţat şi ceilalţi profeţi asigurându-i pe toţi de acest mare adevăr al aşteptării şi venirii Mântuitorului. Psalmistul David aşază în gura întregului popor strigătul plin de încredere şi speranţă: "Vino şi arată-ne faţa ta, Doamne, tu care şezi peste heruvimi şi vom fi mântuiţi" (Ps 79,2.4).

Lecturile din Noul Testament, ale evangheliştilor şi ale apostolilor, care însoţesc solemnitatea Naşterii Domnului, confirmă tot ceea ce ne-au anunţat profeţii Vechiului Testament şi împlinirea aşteptării popoarelor şi ne conving că cel aşteptat s-a arătat între oameni, ca să le aducă tuturor bucuria mântuirii, a iertării şi a păcii.

Iată a venit împlinirea timpului, când Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său pe pământ (cf. Gal 4,4). "Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său", declară evanghelistul Luca (Lc 1,68); aşa încât "toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru" (Is 52,10b), iar "păstori au venit în grabă şi i-au văzut pe Maria, pe Iosif şi pe prunc culcat în iesle" (Lc 2,16).

La toate declaraţiile profeţilor, ale psalmistului şi evangheliştilor, apostolul şi evanghelistul Ioan conclude: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (In 1,14), căci "atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (In 3,16).

Sfinţiile Voastre, dragi fraţi şi surori,

Pe tot parcursul acestui an jubiliar, vom putea descoperi "veşnica îndurare a lui Dumnezeu", adevăr ce reiese din faptele minunate săvârşite de Fiul său la naşterea sa şi la glorioasa sa înviere, prin care împlineşte cu desăvârşire voinţa Tatălui şi dobândeşte marea iertare şi împăcare a oamenilor păcătoşi cu Tatăl cel milostiv şi plin de îndurare.

Trăim, aşadar, de Crăciun, cu mare bucurie, începutul misterului mântuirii noastre, căci îl primim pe Isus în mijlocul nostru la naşterea sa după trup, în totală umilinţă şi sărăcie, arătându-ne cât de mult valorează omul creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea sa, ales şi destinat de a fi părtaş la gloria sa.

Ne bucurăm, de asemenea, să-l însoţim şi să-l admirăm pe tot parcursul anului bisericesc în drumul iubirii sale, până la victoria sa glorioasă şi înălţarea sa lângă tronul ceresc, pentru a ne pregăti şi nouă un loc de bucurie şi fericire veşnică.

Vom continua să descoperim, etapă cu etapă, drumul mântuirii noastre şi vom proclama cu mare entuziasm şi recunoştinţă iubirea sa milostivă transmiţând tuturor bucuria întâlnirii cu cel care a coborât din cer pentru noi şi pentru a noastră mântuire, făcând să strălucească şi în noi chipul milostiv al Tatălui, după cum ni l-a arătat Isus, Mântuitorul nostru.

Vom cânta cu bucurie imnul îngerilor de la naşterea lui Isus în Betleemul Iudeii: "Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bună voinţă" şi vom implora bogăţia milostivirii sale pentru noi toţi, pentru toţi cei slabi şi păcătoşi, pentru care s-a umilit şi s-a dăruit până la moarte şi încă până la moartea pe cruce, mai ales pentru cei mai încercaţi şi marginalizaţi de lângă noi.

Dorindu-vă tuturor, împreună cu episcopul auxiliar Aurel, cu toţi colaboratorii noştri din episcopie şi seminar, Sărbători fericite şi haruri bogate, vă mulţumim pentru curajul de a vă angaja mai departe pentru a fi creştini şi ucenici ai Domnului între oamenii timpului nostru şi pentru iubirea faţă de semeni şi faţă de cei ce au mai mare nevoie de milostivirea Domnului.

Întors recent de la Sinodul episcopilor pentru familii ce s-a desfăşurat la Roma, mă bucur să adresez un cuvânt de preţuire şi dragoste specială pentru toate familiile noastre, care au ştiut şi ştiu să-l păstreze pe Isus în mijlocul lor, pe acela care a ţinut să se nască dintr-o fecioară curată şi să aducă tuturor mamelor şi taţilor un profund gând de binecuvântare cu fiecare fiu ce a venit în lume prin iubirea şi slujirea lor. Acolo unde vine Isus, cel care a coborât pe pământ pentru oameni şi între oameni, acolo coboară milostivirea lui Dumnezeu, care este şi rămâne în veci bucuria adevărată.

Crăciun fericit şi bucurii sufleteşti în tot Anul Milostivirii!

Petru Gherghel, 

episcop de Iaşi

Calendar Gherăești 2016 Recomandat

A apărut noul Calendar Gherăești 2016. Îl poți găsi la parohie. Costă 10 lei și conține imagini din localitate.

Gherăesti: 28 iunie 2015. Parohia ”Trupul si Sângele Domnului” Gherăesti a fost în straie de sărbătoare. Episcopul Petru Gherghel, fiul satului, a împlinist onorabila vârstă de 75 de ani. Îi urăm în cor MULTI SI FERICITI ANI.

Iaşi: Invitaţie la sfinţire de diaconi

  • Duminică, 06 Decembrie 2015 12:07
  • Scris de

În solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, marţi, 8 decembrie 2015, la ora 11, în catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare a Excelenţei sale Petru Gherghel, episcop de Iaşi, vor fi hirotoniţi diaconi 18 seminarişti ai anului VI din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif", precum şi doi călugări.

Vor fi hirotoniţi întru diaconat următorii seminarişti:

pentru Dieceza de Iaşi:

Andrei Eugen din Parohia Gherăeşti

Balan Valeriu din Parohia Săveni (Iazu Vechi)

Bejan Flavian din Parohia Pildeşti

Budău Damian din Parohia Horgeşti

Cimpoieşu Cosmin din Parohia Bacău "Sfânta Cruce"

Ciobanu Valerică din Parohia Focuri

Ciuciu Flavian din Parohia Hălăuceşti

Erdeş Gheorghe-Tarciziu din Parohia Roman "Isus Bunul Păstor"

Farcaş Leonard din Parohia Pildeşti

Galaţanu Mihai din Parohia Gherăeşti

Iancu Raimond Tiberiu din Parohia Bacău "Sfântul Nicolae"

Neculăeşi Claudiu din Parohia Piatra Neamţ "Sfântul Iosif"

Stoica Petru-Clementin din Parohia Răducăneni

Stolnicu Andrei din Parohia Paşcani

pentru Arhidieceza de Bucureşti

Acatrinei Valeriu din Parohia Galbeni

Benchea Gheorghiţă-Daniel din Parohia Somuşca

Iancu Felician din Parohia Codlea

Matieş Liviu-Narcis din Parohia Săbăoani "Sfântul Mihail"

pentru Congregaţia Şcolilor de Caritate - Institutul Cavanis Paşcani:

Rene de Asis Sitjar din Filipine

pentru Congregaţia Sfântului Iosif (Iosefinii lui Murialdo):

Florin Pistiean din Parohia Brăila

Pr. Claudiu Bulai

Caritas Iaşi la a 25-a aniversare

  • Joi, 26 Noiembrie 2015 11:59
  • Scris de

Centrul Diecezan Caritas Iaşi a ajuns la 25 de ani de existenţă, iar marţi, 10 noiembrie 2015, PS Petru Gherghel, avându-l alături pe pr. Egidiu Condac, directorul Centrului Diecezan Caritas Iaşi, pe pr. Nicolae Anuşcă, preşedintele Caritas România, şi pe mulţi preoţi, a încercat să încununeze sărbătoarea prin Liturghia de la ora 18.00, din catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. La această sărbătoare au luat parte şi mulţi credincioşi.

Evanghelia aleasă pentru această zi ne-a ilustrat momentul în care Isus îi cere femeii din Samaria apă, iar Isus îi oferă "apa vie". Părintele Egidiu şi-a început predica, plecând de la evanghelie: "Cuvântul Evangheliei alese pentru acest eveniment jubiliar al Caritasului scoate bine în evidenţă setea omului de Dumnezeu-Iubire. Apelul lui Isus adresat femeii samaritene - dă-mi să beau - devine strigătul după ajutor şi apă al celor săraci". Mesajul predicii a fost simplu şi, în acelaşi timp, practic: să fim ca apa, adică să fim "darul lui Dumnezeu: alinare pentru bolnavi, sprijin pentru neputincioşi, încurajare pentru cei întristaţi, hrană pentru cei înfometaţi şi însetaţi". Pe aceeaşi linie, părintele Egidiu îl citează pe papa Francis: "Noi trebuie să ne deschidem spre periferii, recunoscând că şi cel care stă la margine, chiar cel care este respins şi dispreţuit de societate este subiect al generozităţii lui Dumnezeu. Toţi suntem chemaţi să nu reducem împărăţia lui Dumnezeu între graniţele "bisericuţei" - "mica bisericuţă" a noastră - ci să dilatăm Biserica la dimensiunile împărăţiei lui Dumnezeu" (Papa Francisc, Angelus din 12 octombrie 2014).

Celebrarea sfintei Liturghii a continuat cu prezentarea darurilor (ciboliul cu ostii, colacul, vinul cu struguri, o lumânare, o broşura aniversară şi un buchet de flori), aduse în procesiune la altar de către şase persoane reprezentative ale Caritas-ului.

Înainte de binecuvântarea finală, pr. Egidiu Condac a ţinut să adreseze un cuvânt de mulţumire înainte de toate Domnului, dar şi celor care au participat la sfânta Liturghie, oaspeţilor din România şi din străinătate, celor care au muncit şi muncesc în continuare la Caritas şi, în cele din urmă, corului.

PS Petru Gherghel a adresat şi el un cuvânt de mulţumire celor care lucrează la Caritas şi îi încurajează să "ducă mai departe această flacără" a carităţii, după care a împărţit binecuvântarea finală.

Centrul Diecezan Caritas Iaşi în aceşti 25 de ani de existenţă a încercat, prin munca în slujba comunităţii, să desfăşoare o rodnică perioadă de activitate în favoarea aproapelui aflat în momente dificile.

Centrul Diecezan Caritas Iaşi are site-ul www.caritas-iasi.ro.

Andrei Gherghel

Jubileul Milostivirii şi indulgenţele

  • Joi, 26 Noiembrie 2015 11:56
  • Scris de

"Să încredinţăm încă de acum acest An Mamei Milostivirii, pentru ca să-şi îndrepte spre noi privirea sa şi să vegheze asupra drumului nostru: drumul nostru penitenţial, drumul nostru cu inima deschisă, în timpul unui an, pentru a primi indulgenţa lui Dumnezeu, pentru a primi milostivirea lui Dumnezeu". Cu aceste cuvinte, vineri, 13 martie 2015, Francisc a încheia omilia de la celebrarea penitenţială în timpul căreia a anunţat noul Jubileu extraordinar dedicat milostivirii. Ultima frază, cu citarea "indulgenţei", a fost adăugată liber. Indulgenţa plenar este legată în mod tradiţional de Anul Sfânt.

Nu este prima dată când Francisc o citează. La 3 iunie 2013, Papa Bergoglio anunţase indulgenţa plenară pentru tinerii care vor participa la întâlnirea de la Rio de Janeiro din ultima săptămână a lunii iulie. Şi în decretul Penitenţiariei Apostolice se introducea această noutate: "Credincioşii împiedicaţi în mod legitim, vor putea obţine Indulgenţa plenară cu condiţia ca, respectând obişnuitele condiţii spirituale, sacramentale şi de rugăciune, cu propunerea de supunere filială faţă de Pontiful Roman, să participe spiritual la funcţiunile sacre în zilele determinate, cu condiţia ca să urmărească tot aceste rituri şi exerciţii pioase în timp ce se desfăşoară, prin intermediul televiziunii şi radioului sau, tot cum evlavia cuvenită, prin intermediul noilor mijloace de comunicare socială". Desigur, fără nimic mecanic şi cu condiţia de a se spovedi şi de a se împărtăşi. O altă indulgenţă plenară a fost anunţată de Papa la 25 martie 2014, în vederea Sinodului despre familie, acordată celui care, "în spirit de pocăinţă şi cu sinceră căinţă de păcate", va vizita "în formă de pelerinaj Sanctuarul din Loreto şi locurile de cult lauretant existente în lumea catolică", recitând "Rugăciunea către Sfânta Familie", compusă pentru Sinod de acelaşi Pontif.

Chiar dacă multă teologie modernă priveşte cu dezlipire destul de mare indulgenţele. La baza acestui act al Bisericii există o logică a darului şi a punerii în circulaţie a "bunurilor" în favoarea celui care este mai mult în dificultate. Iată un mic vademecum despre indulgenţe, bazat pe un document doctrinal al lui Paul al VI-lea şi pe Catehismul Bisericii Catolice.

Ce este indulgenţa?

"Indulgenţa este iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei temporale pentru păcatele iertate deja cât priveşte vinovăţia (adică pentru care s-a obţinut deja dezlegarea prin spovadă, n.t.), iertare pe care credinciosul, dispus cum se cuvine şi sub condiţii determinate, o dobândeşte prin intervenţia Bisericii, care, ca slujitoare a răscumpărării", cu autoritatea sa "împarte şi aplică tezaurul meritelor lui Cristos şi ale sfinţilor. Indulgenţa este parţială sau plenară în funcţie de cum eliberează în parte sau în totalitate de pedeapsa temporală datorată pentru păcate". Asta stabileşte Paul al VI-lea în Indulgentiarum doctrina din 1967. Aşadar, indulgenţa este un act de jurisdicţie a Bisericii şi permite credinciosului botezat care s-a spovedit, s-a împărtăşit şi a îndeplinit lucrările stabilite, să stingă şi datoria "pedepsei temporale".

Ce este "pedeapsa temporală"?

Păcatul are două consecinţe. Prima, dezlipirea de Dumnezeu, este pedeapsa veşnică, adică iadul. Şi aceasta este ştearsă ori de câte ori ne spovedim şi suntem readmişi la starea de har şi la comuniunea cu Dumnezeu. Dar fiecare păcat, chiar şi cel venial, provoacă ceea ce Catehismul Bisericii Catolice defineşte "o alipire nesănătoasă de creaturi" care are nevoie de purificare şi merită o pedeapsă temporală, la care putem (de subliniat "putem", pentru că noi nu suntem în măsură să ştim asta) să fim încă obligaţi în pofida iertării păcatelor obţinută la spovadă. "Dacă eu îl ofensez pe cineva şi apoi vreau să mă reconciliez cu el - explica patriarhul de atunci de Veneţia Albino Luciani în 1973 - trebuie să-i dau o satisfacţie. Asta comportă o înjosire a mea şi o oarecare suferinţă a mea. Aşa se întâmplă între noi oamenii, aşa se întâmplă şi cu Dumnezeu şi noi catolicii ne temem că, fiind iertat păcatul, Dumnezeu nu iartă toată pedeapsa datorată, în cazul în care căinţa păcătosului a fost imperfectă". Această a doua consecinţă a păcatului, adică pedeapsa temporală, poate să fie ispăşită pe pământ cu rugăciuni şi pocăinţe voluntare, cu fapte de bine şi cu acceptarea suferinţelor şi încercărilor vieţii. Sau poate să fie ispăşită în viaţa de dincolo, în purgator. Pedeapsa temporală nu este o răzbunare aplicată de Dumnezeu, ci derivă din însăşi natura păcatului comis.

În virtutea a ce anume Biserica împarte indulgenţele?

Face asta luând din unicul său tezaur adevărat, adică meritele lui Isus Cristos, ale Sfintei Fecioare Maria şi ale sfinţilor. În comuniunea sfinţilor, "între credincioşii care au ajuns deja în patria cerească sau care ispăşesc păcatele lor în purgator sau care sunt încă pelerini pe pământ, există desigur o legătură perenă de caritate şi un îmbelşugat schimb de toate bunurile", scrie Paul al VI-lea. În acest schimb de bunuri, sfinţenia unuia îi ajută pe ceilalţi. Recurgerea la comuniunea sfinţilor îi permite păcătosului să fie purificat mai în grabă şi mai eficace de pedepsele păcatului. Cine are mai puţin este ajutat de cel care are mai mult. Biserica împarte indulgenţele în virtutea puterii de a lega şi de a dezlega încredinţate de Isus lui Petru. Puterea pe care Biserica o are de a acorda indulgenţe a fost stabilită de Conciliul din Trento. "Biserica - scria Ioan Paul al II-lea în bula de convocare a Jubileului anului 2000 - primind de la Cristos puterea de a ierta în numele său, este în lume prezenţa vie a iubirii lui Dumnezeu care se apleacă asupra oricărei slăbiciuni umane pentru a o primi în îmbrăţişarea milostivirii sale. Tocmai prin slujirea Bisericii, Dumnezeu extinde în lume milostivirea sa prin acel dar preţios care, cu nume foarte vechi este numit indulgenţă".

Ce diferenţă există între indulgenţa plenară şi indulgenţa parţială?

Cu indulgenţa plenară se obţine iertarea întregii pedepse temporale a păcatelor iertate deja la spovadă. Cu indulgenţa parţială se obţine iertarea unei părţi din pedeapsa temporală. Un timp, indulgenţa parţială era calificată: existau indulgenţe de 100, 300 de zile, de un an sau de mai mulţi ani. Determinarea timpului era legată de câtă iertare va fi obţinută cu atâţia ani sau atâtea zile de pocăinţă canonică după vechea disciplină a Bisericii. De vreme ce mulţi credincioşi credeau în mod eronat că era vorba de zile sau ani mai puţini de ispăşit în purgator, papa Paul al VI-lea a decis să nu mai indice determinarea perioadei indulgenţei parţiale. Metrul folosit pentru a măsura indulgenţa parţială nu mai sunt aşadar lunile sau anii, ci este însăşi acţiunea credinciosului: o acţiune bună valorează mai mult decât costă mai mult jertfa şi decât este mai ferventă de iubire faţă de Dumnezeu.

Ce anume se cere pentru a dobândi indulgenţele?

Înainte de toate un subiect capabil de a le dobândi, ca să fie botezat (pentru că acordarea indulgenţei este un act de jurisdicţie care poate să fie exercitat numai asupra celui care aparţine Trupului mistic al lui Cristos care este Biserica. Şi nu se aparţine Bisericii decât prin intermediul botezului). Să nu fie excomunicat, pentru că dacă ar fi n-ar putea să participe la indulgenţe şi la rugăciunile publice ale Bisericii. Să fie în stare de har, pentru că datoria pedepsei temporale nu poate să fie ştearsă decât după ştergerea păcatului şi a pedepsei veşnice prin spovada sacramentală. În afară de asta este necesară intenţia de a dobândi indulgenţa, pentru că binefacerea nu este acordată celui care nu o vrea. Bisericii, după cum este stabilit de canonul 925 din Codul de Drept Canonic, îi este suficientă "intenţia obişnuită implicită", de aceea se pot dobândi toate indulgenţele despre care nu se are cunoştinţă cu condiţia să existe intenţia de a dobândi toate indulgenţele care pot fi dobândite.

Cum se dobândeşte indulgenţa?

Prima condiţie este dezlipirea totală de păcat, chiar şi de cel venial. De fapt, în indulgenţe nu există nimic automat: nu e suficient a repeta mecanic anumite practici pentru a le dobândi. Dacă lipseşte această condiţie fundamentală a dezlipirii totale de păcate şi a căinţei sincere, indulgenţa nu va fi plenară ci se va dobândi numai parţial. Apoi, este necesară spovada (spovada trebuie să fie "individuală şi integră"), primirea împărtăşaniei, rugăciunea după intenţiile Papei şi îndeplinirea actului de care Biserica leagă indulgenţa, ca de exemplu, cu ocazia Jubileului, vizita la bazilici. Obţinerea efectivă a indulgenţei presupune starea de har, însă asta nu înseamnă că spovada trebuie obligatoriu să preceadă celelalte condiţii. Credinciosul ar putea mai întâi să îndeplinească actul de care este anexată indulgenţa (vizita la bazilici, un act de caritate, etc.) şi apoi să se spovedească. În acest caz, indulgenţa este obţinută numai după spovadă.

(După Vatican Insider, 16 martie 2015) de Andrea Tornielli

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 

Adorație început de an școlar

  • Sâmbătă, 12 Septembrie 2015 11:29
  • Scris de

Pentru începutul anului școlar prezența lui Dumnezeu vrem să o simțim încă de la început.

De Ziua Bunicilor

  • Sâmbătă, 03 Octombrie 2015 11:23
  • Scris de

Sâmbătă, 3 octombrie 2015, elevii clasei a VII-a B de la Școala Gimnazială Gherăești, împreună cu doamna dirigintă, Agache Mona, au făcut făcut o vizită persoanelor aflate la Centrul de îngrijire bătrâni din Gherăești, prilej cu care au trăit momente cu adevărat emoționante. Ei au prezentat un program artistic ce a cuprins: gânduri frumoase pentru bunici, realizate de eleva Iștoc Veridiana, sceneta Domnul Goe, de I.L.Caragiale, la care rolurile au fost  interpretate de elevii Ciobanu Cristina, Cojocaru Daniel, Bereșoaie Eduard, Bereșoaie Robert, Dancă Eduard, Iștoc Veridiana, Trifaș Cozmin Leontin, Tancău Ana Maria, momente poetice închinate bunicilor, realizate de elevii Lungu Marius, Galațanu Monica și Puțanu Emanuel, cântece la clarinet interpretate de elevii Bereșoaie Eduard și Tancău Ana Maria. Programul a continuat cu o frumoasă suită de dansuri populare, prezentată de Ansamblul Lunca Moldovei din Gherăești, coordonat de domnul instructor, Cristian Pleșca, ansamblu la care activează foști și actuali elevi ai școlii. În final, elevii au dansat câteva hore cu persoanele aflate la acest centru și au oferit flori, dorind astfel să aducă un moment de bucurie în sufletele acestora. Activitatea a avut ca obiective: sensibilizarea elevilor privind problemele persoanelor în vârstă, îmbunătățirea relației copil- bunici, dezvoltarea competențelor de comunicare și artistice ale elevilor. Elevii au fost răsplătiți cu prăjituri și sucuri ce le-au savurat împreună cu gazdele lor, la fel de emoționate ca și ei! Ei și-au manifestat dorința de a veni alături de bunici, la bradul de Crăciun, pentru a le prezenta datini și obiceiuri specifice zonei în care trăiesc.

Iată câteva impresii ale elevilor:

,,Am participat cu multă bucurie și entuziasm, la activitatea: De Ziua Bunicilor .Cu mari emoții am pășit în curtea Centrului de îngrijire bătrâni Gherăești, pentru că urma să prezint împreună cu colegii mei, un program artistic dedicat persoanelor în vârstă. Am petrecut acolo clipe frumoase, fiind întâmpinați cu zâmbete uimite la început, am discutat cu câteva persoane din acest centru, iar la final, gazdele au dansat cu noi dansuri populare, ceea ce mi-a plăcut foarte mult! După această activitate, mi-am dat seama că trebuie să îmi prețuiesc mai mult bunicii, să îi iubesc și să am grijă de ei, pentru a mă bucura cât mai mult de prezența lor în viața mea!” (Iștoc Veridiana)

,,Când am intrat, toți ne-au întâmpinat cu zâmbetul pe buze! Unul din buncii de acolo, mi-a spus că atunci când ne-a văzut dansând, și-a adus aminte de tradițiile de odinioară, iar când a dansat alături de noi, s-a simțit ca la a doua tinerețe! Eu mă bucur că am putut face o bucurie bunicilor și am  reușit să aducem un zâmbet pentru ei!” (Dancă Eduard)

,,A fost o experiență minunată pentru mine, de care îmi voi aduce aminte cu multă plăcere întotdeauna! Am promis bunicilor că vom veni bucuroși la Crăciun, cu un program de colinde și urături care sperăm să le placă!” (Puțanu Emanuel)

,,A fost o experiență unică! Vârstnicii s-au implicat foarte mult, iar dibăcia lor la dansul popular, m-a impresionat! Sperăm să ne mai întâlnim și cu alte ocazii!” (Tancău Ana Maria)

,,Am trăit o experiență emoționantă, pe care aș vrea să o mai repet și cu alte ocazii! Am observat că atât persoanele în vârstă, cât și personalul ce lucrează acolo, s-au bucurat că i-am vizitat!” (Cojocaru Daniel)

,,Am petrecut o zi deosebită pentru mine: interpretarea unui rol dintr-o scenetă pregătită cu colegii mei, dansuri cu bunicii din acest centru, discuții cu cei de acolo. Cred că vizitându-i, am făcut o faptă bună și cred că am reușit să le aducem câteva clipe de bucurie, alături de noi!” (Ciobanu Cristina)

,,Eu cred că bunicii s-au bucurat de vizita noastră și le-a plăcut programul nostru artistic!” (Trifaș Cozmin Leontin)

 

A consemnat,

Prof. Mona Agache

Școala Gimnazială Gherăești

 

Oră de veghe misionară

  • Sâmbătă, 17 Octombrie 2015 11:16
  • Scris de

Sâmbătă, 17 octombrie 2015, în Parohia Romano-Catolică ”Trupul și Sângele Domnului” din Gherăești, s-a ținut o oră de veghe misionară ca pregătire pentru cea de-a 89 Zi Mondială a Misiunilor.

Animați de cuvintele Sfintei Tereza de Lisieux, patroana misiunilor: ,,Misionară aş vrea să fiu, nu numai în decursul vieţii, ci de la începutul până la sfârşitul lumii”, tinerii Acțiunii Catolice din parohie au organizat, după liturghia de seară, o veghe misionară în prezența lui Isus din Preasfântul Sacrament, unde s-au rugat pentru ca Evanghelia lui Cristos să ajungă la toți oamenii, s-au rugat pentru toți misionarii, dar mai ales pentru misionarii din dieceza noastră și din parohia noastră (Pr. Eugen Blaj, misionar în Kenya și pr. Petru Iștoc OFMConv, misionar în Japonia).

Ne-am rugat în prezența lui Isus din Preasfântul Sacrament pentru că el a fost primul misionar care a părăsit sânul Presfintei Treimi pentru a locui între noi oamenii făcându-ne cunoscută iubirea lui Dumnezeu Tatăl. Dorim ca această iubire să ajungă în inimile tuturor oamenilor, de aceea am considerat că prin acest moment de rugăciune putem contribui și noi la efortul enorm al misionarilor de a-l face cunoscut lumii pe Cristos.

Simbolurile misionare ne-au ajutat să conștientizăm mai mult momentul trăit: cele cinci culori ale celor cinci continente, Biblia, crucea, lumina, toiagul și sandalele. La sfârșitul acestui moment de rugăciune toți cei prezenți au înconjurat aceste simboluri arătând astfel că îmbrățișează lumea întreagă și mai ales pe cei misionari.

 

Pr. Alexandru Percu

,,Misionară aş vrea să fiu, nu numai în decursul vieţii, ci de la începutul până la sfârşitul lumii”, spunea Sfânta Tereza de Lisieux. De fiecare dată când citesc aceste cuvinte gândul îmi fuge la momentele frumoase pe care le-am petrecut în Africa, într-o țară din vestul continentului, lângă oceanul Atlantic, Coasta de Fildeș. Am ajuns aici pe 8 noiembrie 2012 și am rămas până pe 17 mai 2013. A fost o experiență misionară de neuitat petrecută în Parohia Djèbonoua, în centrul țării, unde este paroh părintele Gabriel Cimpoeșu.

 

Un proverb baoulé (trib ce se găsește pe teritoriul parohiei) spune aşa: ,,Bé lafi man, bé tyen man ndaliè - Nu dormi, nu visezi”. Acest proverb vrea să spună că pentru a face anumite lucruri trebuie să creezi şi condiţiile necesare îndeplinirii lor altfel, dacă stai, îţi stă şi norocul.

Am adormit şi am visat că sunt în Africa. M-am trezit şi am constatat că visul meu a devenit realitate. Iată-mă aici, pe pământul ei roşu. Sunt pe un drum de ţară, un drum care şerpuieşte printre ierburile înalte de aproape doi metri. Razele dogoritoare ale soarelui mă străpung amintindu-mi că sunt într-un loc special, un loc imens în care verdele deschis al ierbii pătat cu nuanţele arborilor înalţi, peste care au curs sute de ani, rămâne întotdeauna viu. Pentru o fracţiune de secundă rămân neclintit în faţa acestui colţ de rai al lumii şi-l contemplu. Am urcat până la ceruri ca să mulţumesc. Nu mai ştiu, e vis sau poate e realitate. Sunt singur şi mă afund în acest univers de viaţă al naturii.

 

Mă întâlnesc cu un grup de mame care poartă fiecare pe cap cel puţin 15-20 kg de ignam (seamănă cu cartoful, dar e mult mai mare). Alături de ele sunt odraslele lor care fie se ascund după mama pentru că se tem de ,,blofue” (omul alb), fie, cei mai curajoşi, ridică bucuroşi mâna pentru a-l saluta pe ,,mon père” (așa este numit preotul). Toate aceste femei merg pe jos până la îndepărtata piaţa de lângă asfalt pentru a vinde ignamul. Merg mai departe şi văd în partea dreaptă un bătrân care, gârbovit, îşi curăţă cu maşeta terenul de buruieni. Îl salut cu tradiţionalul ,,ba anyi o” şi el îmi răspunde bucuros ,,ayre o”. Mai încolo, câteva femei prapară făina albă pentru ,,aceche” (un fel de mâncare). Merg mai departe şi văd o plantaţie de copaci de anacard (din care se câştigă bine). Ajung în sat şi aud muzică religioasă, în limba baoulé la un ,,maquis” (un local modest unde poţi comanda ceva de mâncare sau de băut). La colţul străzii o croitoreasă lucrează cu hărnicie la maşina de cusut. Între doi copaci doi tineri întind firele de aţă pentru a face pagniul tradiţional. Nimeni nu stă, fiecare muncește după puterile sale.

 

Dispar din acest cadru şi mă găsesc pe o stradă a unui mare oraş, plină de praf şi mizerie, cu cratere de două chiar de trei ori mai mari decât cele din România. Din nou merg. Pe de o parte şi de alta a străzii văd tarabe cu îmbrăcăminte de vânzare. Îmi sare în ochii grămada de blugi spălăciţi. Puhoiul de lume este într-o continuă mişcare. Sute de motociclete poartă fiecare două, trei, patru chiar şi cinci persoane. Un du-te-vino infernal. Cei din sate şi de la periferiile oraşului vin spre centru. Taxiurile suprauzate claxonează în căutare de clienţi. Traversez în grabă şi cu atenţie o intersecţie pentru că, în lipsa semaforului şi a marcajului, risc să fiu acroşat. Cu toate acestea un motociclist era să mă ia pe motocicleta lui fără ca eu să-i fi cerut. Am trecut de intersecţie şi acum dau de magazine de mobilă. Aceasta era scoasă afară şi aştepta prăfuită cumpărătorul. Fac colţul şi intru într-o piaţă mare. Abia mai puteai să treci de mulţimea care era acolo. Tarabe de materiale textile de culori şi modele diferite, diferite seminţe şi legume aşternute pe jos, peşte afumat sau prăjit care-ţi îneca respiraţia, vrăjitori cu diferite produse din păr de animal, oase, mărgele şi altele asemenea, grămada de lemne pentru foc de vânzare, femei musulmane îmbrăcate în negru cărora li se văd doar ochişorii şi aceia negri, toate acestea, în sunetul rugăciunii făcute în surdină la moscheia de lângă, îţi spun că eşti într-un loc diferit, într-o lume diferită. Mă grăbesc să părăsesc piaţa pentru a urca pe un mic deluşor, pe o străduţă mai tăcută. Acum văd un grup de elevi care se întorc de la şcoală, toţi având aceeaşi uniformă, fetele cu fustă de culoare bleumarin şi cămaşă albă, băieţii pantaloni şi cămaşă de culoare maro deschis, câţiva erau îmbrăcaţi în uniformă sportivă, short şi tricou de culoare galbenă. Ajuns sus mi-am spus: lumea asta este în mişcare, o mişcare care va duce la dezvoltarea acestei ţări şi acestui continent. M-a cuprins un sentiment de speranţă.

 

Părăsesc străduţa şi ajung la o sărbătoare, la o ceremonie a unui O.N.G. Aici îl văd pe un ministru, Gnamien Conan care, printre altele, vorbeşte despre copilăria sa nu tocmai fericită. A trebuit să parcurgă în fiecare zi, pe jos, o distanţă foarte mare până la scoală. Bunica, care se îngrijea de el, cu greu i-a asigurat minimul necesar pentru hrană şi pentru şcoală, dar întotdeauna l-a încurajat să nu abandoneze şcoala şi să muncească asiduu. Acum e ministru şi-i îndeamnă pe cei prezenţi să muncească dacă vor binele lor şi al acestei lumi. Din nou un sentiment de speranță.

 

Mă aflu în faţa unei campanii electorale pentru fotoliul de primar. Sute de candidaţi, în toată ţara, merg cu alai mare (zeci de maşini, camionete încărcate cu oameni, motociclete, muzică dată la maxim), prin sate pentru a propune programul lor. Printre priorităţi se află forajele pentru apă, electrificarea satelor, construirea de şcoli şi asfaltarea străzilor. Toţi visează frumos. Toţi vor dezvoltarea acolo unde se află. Vreau să cred că aşa va fi.

 

Am fost pe un continent, în Africa, printre africani, într-o lume fascinantă cu oameni deosebiţi, frumoşi, primitori, bucuroşi. Am mers acolo pentru a dărui, dar am constatat că eu sunt cel sărac ce are nevoie de ajutorul lor. Modul lor de a fi mi-a cucerit inima. Adorm şi visez frumos. Vreau să rămân aici. Vreau să mă întorc aici cândva.

 

La finalul acestor rânduri doresc să mulțumesc tuturor credincioșilor care îi susțin prin rugăciune și mijloace financiare pe cei misionari. Nu toți putem merge într-o țară de misiune, însă toți putem contribui cu un efort cât de mic pentru ca Evanghelia lui Cristos să ajungă la toți oamenii. Închei cu o binecuvântare în limba baoulé: Nyamien yra e su – Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Pr. Alexandru Percu