Miercuri 16 August 2017
Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
 

 Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a publicat proiectul de program al administrării tainei sfântului Mir, precum şi al altor evenimente liturgice mai importante din anul 2017, în Dieceza de Iaşi. Este un program provizoriu, care va fi definitivat ulterior în funcţie de sugestiile care vor mai veni din parohii.

În comunitatea noastră din Gherăeşti, taina sfântului Mir se va administra pe data de 20 august 2017.

În vederea unei pregătiri şi celebrări rodnice a sacramentului sfântului Mir, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi face următoarele precizări:

1. Aşa cum s-a precizat cu alte ocazii, în Dieceza de Iaşi vârsta minimă admisă a candidaţilor la sfântul Mir este de 12 ani, vârstă care se împlineşte în cursul anului;

2. Fiecare candidat la sfântul Mir trebuie să aibă un naş (naşă). Conform normelor Bisericii (cf. can. 874), acesta trebuie să fie de religie catolică, să fi primit deja sacramentul sfântului Mir şi să fie bun creştin.

Joia Verde

Gherăeşti – Trupul şi Sângele Domnului – Joia Verde
Joi, 26 mai 2016, comunitatea din Gherăeşti s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. Am sărbătorit Joia Verde – hramul comunităţii din Gherăeşti şi cea mai frumoasă sărbătoare locală, prilej de bucurie şi de comuniune cu Trupul Domnului, dar şi cu toţii fiii satului.
Ca în fiecare an, liturghia hramului a început la ora 11:00 şi cu mare bucurie am avut plăcerea de a-l avea în mijlocul nostru pe PS. Petru Gherghel – Epsicop de Iaşi şi fiu al satului. Am avut parte de o ceremonie emoționantă care a fost încununată de o frumoasă manifestaţie a credinţei noastre și pe străzile comunităţii. Procesiunea, devenită o tradiţie şi o mândrie în localitatea noastră, a fost anul acesta pe drumul ce duce de la Biserica "Trupul şi Sângele Domnului" către centrul satului la “Crucea luminoasă”. Alaiul ce a însoţit Preasfântul Sacrament a fost format din copii, îmbrăcaţi în hăinuțele de la prima Sfântă Împărtăşanie, tineri şi adulţi în costum naţional, persoane consacrate, preoţi, fanfara şi corul şi o mulţime impresionantă de credincioşi.
Deşi a fost o zi ploioasă, am avut parte de o vreme excelentă pe tot timpul procesiunii semn că Dumnezeu a fost acolo, alături de noi.
Srbătoarea Trupul şi Sângele Domnului ne oferă în fiecare an şansa de a reflecta mai mult asupra acestui mister dar şi un bun prilej pentru comunitatea noastră de a-şi exprima credinţa şi recunoştinţa faţă de sărbătoarea ce paronează comunitatea Gherăeşti.
Laudă şi cinste să fie în orice moment preasfântului şi dumnezeiescului sacrament

 

Sărbători Pascale 2016

Suntem în timpul pascal și încercăm să trăim ,,la maxim” învierea Domnului nostru Isus Cristos. Sunt minunate celebrările care au loc în triduumul pascal, în vigilia pascală, în zilele de Paști. Parcă nu ne mai săturăm să cântăm ,,Măreț triumf, e ziua învierii!” sau ,,Cristos a înviat!” După timpul îndelungat de post, întreaga noastră ființă dorește să se bucure de înviere, să intre în acest dinamism al sărbătorii pascale. Dar ce înseamnă cu adevărat învierea?

Dacă citim relatarea învierii după sfântul evanghelist Marcu (16, 1-8) constatăm că învierea nu înseamnă deloc bucurie, sărbătoare. Cele trei femei care merg dis-de-dimineață la mormânt pentru a unge trupul lui Isus cu miresme, când ajung acolo, sunt întâmpinate de un înger având înfățișarea unui tânăr, care le spune că Isus cel răstignit a înviat. Și le trimite să ducă această veste ucenicilor. Interesantă este reacția lor: ies afară, fug de la mormânt, tremură de spaimă și de uimire și nu spun nimănui cele întâmplate pentru că se temeau. În acest mod își încheie sfântul Marcu evanghelia sa, celelalte versete sunt o adăugire a ucenicilor lui. De ce alege sfântul Marcu să-și încheie astfel evanghelia sa: cu niște femei care în loc să se bucure că Isus a înviat, ele tremură de spaimă și se uimesc? Oare această atitudine, spaima și uimirea, definește învierea?

Pentru sfântul Marcu, da. Experiența unui Dumnezeu atât de măreț, stăpân al vieții și al morții, nu are cum să nu ne înspăimânte și să nu ne uimească. Diavolul, nu mai are nicio putere asupra noastră pentru că Isus Cristos l-a învins, moartea este călcată în picioare de Isus cel înviat, iar nouă ne este redată libertatea pierdută prin păcatul primilor oameni, Adam și Eva. În fața acestei milostiviri a lui Dumnezeu care se manifestă în învierea lui Isus, creștinul nu poate decât să se uimească, dar o uimire care apoi trebuie să-i schimbe viața. Nu poți să beneficiezi de înviere și să rămâi același. De multe ori credem că e mai plăcut să rămânem în suferințele noastre, să ne purtăm crucea singuri, liniștiți, fără să ne deranjeze cineva, decât să fim tulburați de mesajul învierii. Astăzi lumea preferă mai mult un Dumnezeu mort decât un Dumnezeu înviat pentru că este mai palpitant să-l vezi pe autorul vieţii acum fără viaţă, cum viaţa este omorâtă de oameni; cum oamenii nu mai vor decât sânge, moarte, suferinţă, scandal, viciu. Într-o asemenea situație este bine ca învierea lui Cristos să ne înspăimânte, să trezească în noi conștiința păcatului pentru ca astfel să ne schimbăm atitudinea și să rămânem uimiți de cât de milostiv este Dumnezeu.

Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt? se întrebau cele trei femei. Când au ajuns, piatra era deja dată la o parte. Nicio piatră, fie ea cât de mare, nu poate acoperi lumina învierii, nu poate împiedica milostivirea lui Dumnezeu să pătrundă chiar și în cea mai întunecată inimă; în fața milostivirii lui Dumnezeu inima de piatră se topește și devine o inimă sensibilă, o inimă care bate pentru Dumnezeu și pentru aproapele.

Urarea mea de Paște este să facem împreună experiența învierii, adică a milostivirii lui Dumnezeu. Să dăm la o parte piatra de la mormântul nostru care reprezintă inima noastră, interiorul nostru, lăsând să iasă de acolo lumina învierii, a milostivirii.

Pr. vicar

Cristos a înviat. Câteva fotografii de la Sfintele Paști din acest an.

 

Calea crucii pe străzile Gherăeștiului.

Și anul acesta am cinstit jertfa mântuitorului nostru inclusiv pe străzile comunității noastre. Ne-am bucurat de o vreme frumoasă și de soare dar și de participarea unui număr impresionant de locuitori ai parohiei noastre.

Regăsește mai jos câteva imagini de la această procesiune.

 

Misiuni populare la Gherăești

PROGRAMUL MISIUNILOR POPULARE

Parohia ,,Trupul și Sângele Domnului”

Gherăești, 17 - 20 martie

 

Joi, 17 martie

18:00 Sfânta Liturghie cu deschiderea misiunilor populare

Vineri, 18 martie

9:30 Sfânta Liturghie

17:30 Calea Crucii

18:00 Sfânta Liturghie

 

Sâmbătă, 19 martie (Sfântul Iosif)

9:30 Sfânta Liturghie

17:00 - 18:00 Adorație

18:00 Sfânta Liturghie

 

Duminică, 20 martie (Duminica Floriilor)

8:00 Sfânta Liturghie

10:30 Procesiunea de Florii 

11:00 Sfânta Liturghie (Încheierea misiunilor populare)

17:30 Calea Crucii

18:00 Sfânta Liturghie

 

Tema misiunilor populare: MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU ȘI FAMILIA

Predicator: PR. PROF. IOSIF IACOB 

 

Cât de important este pentru familiile noastre să meargă împreună și să aibă același țel de atins! Știm că avem un parcurs comun de făcut, un drum pe care întâlnim dificultăți dar și momente de bucurie și mângâiere. În acest pelerinaj al vieții împărtășim și momente de rugăciune. Ce poate fi mai frumos pentru un tată și o mamă decât să-și binecuvânteze copiii la începutul zilei și la încheierea ei, să facă semnul crucii pe fruntea lor ca în ziua Botezului? Nu este aceasta rugăciunea cea mai simplă a părinților față de copiii lor?

 

Să nu pierdem încrederea în familie! E frumos a deschide întotdeauna inima unii altora, fără a ascunde nimic. Unde este iubire, acolo este și înțelegere și iertare. Vă încredințez vouă, dragi familii, această misiune atât de importantă, de care lumea și Biserica au nevoie mai mult ca niciodată.

Papa Francisc

 

Dumnezeu mi-a trimis un prieten

Pe 11 februarie am sărbătorit a XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului. Cu această ocazie Sfântul Părinte Papa Francisc a adresat un mesaj către toți bolnavii și către toți cei care se îngrijesc de bolnavi. Titlul acestui mesaj este A ne încrede în Isus milostiv ca Maria: ,,Faceţi tot ce vă va spune!” (In 2,5). Papa comentează episodul evanghelic al nunții din Cana, unde Maria se face mijlocitoare între miri și fiul ei, Isus. Printre altele el spune că pentru cel care suferă credinţa nu face să dispară boala, durerea, sau întrebările care derivă din ea, ci oferă o cheie cu care poate descoperi sensul cel mai profund a ceea ce trăiește, o cheie care îl ajută să vadă boala ca pe o cale pentru a ajunge la o apropiere mai strânsă de Isus, care merge alături de cel bolnav, împovărat de cruce. Şi această cheie ne-o încredinţează Mama, Maria, expertă a acestei căi. Spune Papa că în grija Mariei față de acei miri ,,se oglindeşte duioşia lui Dumnezeu”.

Şi aceeaşi duioşie se face prezentă în viaţa atâtor persoane care se află alături de cei bolnavi şi ştiu să le perceapă nevoile, chiar şi cele mai imperceptibile, pentru că privesc cu ochi plini de iubire. 

Pentru cei dragi ai noştri care suferă din cauza bolii cerem în primul rând sănătatea. Însă iubirea însufleţită de credinţă ne face să cerem pentru ei ceva mai mare decât sănătatea fizică: să cerem o pace, o seninătate a vieţii care porneşte din inimă şi care este dar al lui Dumnezeu, rod al Duhului Sfânt pe care Tatăl nu-l refuză niciodată celor care i-l cer cu încredere.

Cu o altă ocazie Papa Francisc a afirmat că ,,unde nu există cinste faţă de cei bătrâni, nu există viitor pentru cei tineri”. Animați de aceste cuvinte, împreună cu tinerii de la Acțiunea Catolică din parohia noastră, am mers la azilul din Gherăești pentru a-i vizita pe bătrânii și bolnavii de acolo. Am petrecut moment frumoase împreună: am cântat, am recitat poezii și am ascultat câteva melodii vechi pentru ca cei în vârstă să-și aducă aminte de tinerețea lor. Sora Gabriela, una dintre surorile care se îngrijesc de cei bolnavi, ne-a invitat la un moment de reflecție: cum ne vedem noi peste ani de zile ca persoane în vârstă. Cum vom arata ca bătrâni. Am plecat de la azil încărcați sufletește și cu dorința de a ne reîntoarce.

,,Nu ezita să-i vizitezi pe cei bolnavi, căci vei fi iubit de un om dintre aceștia!” ne spune Cartea lui Ben Sirah (7,35). După anul V de teologie am fost trimis să duc Sfânta Împărtășanie unei bătrâne din Iași, doamna Elena. Toată viața a lucrat ca și contabilă. Stătea singură în apartamentul ei din Copou și se bucura nespus de mult ori de câte ori o vizitam. Ușor, ușor ne-am împrietenit. Anul trecut, înainte de Paști, a avut un accident și s-a lovit la picior. În urma acestui accident nu s-a mai putut deplasa singură și astfel avea nevoie de cineva care să o îngrijească. După câteva zile de spitalizare în care am vizitat-o de mai multe ori, doamna Elena a fost adusă la azilul din Gherăești. M-am bucurat pentru ea pentru că știam că aici va fi tratată cu demnitate. Pe de altă parte m-am întristat un pic pentru că nu mai puteam să o vizitez atât de des. Când am fost numit ca preot vicar la Gherăești m-am bucurat pentru că aveam din nou posibilitatea să o vizitez mai des pe doamna Elena. Și dumneaei s-a bucurat mult când am venit aici. De Crăciun a dorit să se spovedească. Când a venit părintele i-a spus că vrea să se spovedească la părintele vicar care este prietenul ei. ,,Nu ezita să-i vizitezi pe cei bolnavi căci vei fi iubit de unul dintre aceștia”. Aceste cuvinte s-au adeverit în cazul meu. Să prețuim persoanele în vârstă și mai ales pe cei bolnavi. Ele ne invită să trăim cu mai multă responsabilitate viața noastră.

Și închei aceste gânduri cu rugăciunea Papei Francisc: ,,Tuturor celor care sunt în slujba bolnavilor şi a suferinzilor le urez să fie însufleţiţi de spiritul Mariei, Mama Milostivirii. Dulceaţa privirii sale să ne însoţească în acest An Sfânt, pentru ca toţi să putem redescoperi bucuria duioşiei lui Dumnezeu şi s-o purtăm imprimată în inimile noastre şi în gesturile noastre. 

Să încredinţăm mijlocirii Fecioarei neliniştile şi suferinţele, împreună cu bucuriile mângâierile, şi să îndreptăm către ea rugăciunea noastră, pentru ca să-şi îndrepte spre noi ochii săi cei milostivi, în special în momentele de durere, şi să ne facă vrednici să contemplăm astăzi şi pentru totdeauna Faţa milostivirii, pe Fiul său Isus”. 

 

Faptele de milostivire în drumul jubiliar

1. Maria, icoană a unei Biserici care evanghelizează pentru că este evanghelizată

În bula de convocare a Jubileului am adresat invitaţia pentru ca "Postul Mare din acest an jubiliar să fie trăit mai intens ca moment forte pentru a celebra şi a experimenta milostivirea lui Dumnezeu" (Misericordiae vultus, 17). Cu chemarea la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi la iniţiativa "24 de ore pentru Domnul" am voit să subliniez primatul ascultării rugătoare a cuvântului, în special a celui profetic. De fapt, milostivirea lui Dumnezeu este o veste adusă lumii: dar fiecare creştin este chemat să experimenteze personal această veste. Pentru aceasta în timpul Postului Mare voi trimite misionarii milostivirii pentru ca să fie pentru toţi un semn concret al apropierii şi al iertării lui Dumnezeu.

Pentru că a primit vestea bună adresată ei de arhanghelul Gabriel, Maria, în Magnificat, cântă profetic milostivirea cu care Dumnezeu a ales-o dinainte. Fecioara din Nazaret, logodnică a lui Iosif, devine astfel icoana perfectă a Bisericii care evanghelizează pentru că a fost şi este încontinuu evanghelizată prin lucrarea Duhului Sfânt, care a fecundat sânul ei feciorelnic. De fapt, în tradiţia profetică milostivirea are de-a face strict, deja la nivel etimologic, chiar cu măruntaiele materne (rahamim) şi chiar cu o bunătate generoasă, fidelă şi compătimitoare (hesed), care se exercită în cadrul relaţiilor conjugale şi parentale.

2. Alianţa lui Dumnezeu cu oamenii: o istorie de milostivire

Misterul milostivirii divine se dezvăluie în cursul istoriei alianţei dintre Dumnezeu şi poporul său Israel. De fapt, Dumnezeu se arată mereu bogat în milostivire, gata în orice împrejurare să reverse asupra poporului său o tandreţe şi o compasiune viscerale, mai ales în momentele mai dramatice când infidelitatea frânge legătura Legământului şi alianţa cere să fie ratificată în mod mai stabil în dreptate şi în adevăr. Suntem aici în faţa unei adevărate drame de iubire, în care Dumnezeu joacă rolul de tată şi de soţ trădat, în timp ce Israel joacă rolul de fiu/fiică şi de soţie infideli. Tocmai imaginile familiale - ca în cazul lui Osea (cf. Os 1-2) - exprimă până la ce punct Dumnezeu vrea să se lege cu poporul său.

Această dramă de iubire ajunge la apogeul său în Fiul făcut om. În el, Dumnezeu revarsă milostivirea sa fără limite până acolo încât face din ea "milostivirea întrupată" (Misericordiae vultus, 8). De fapt, ca om, Isus din Nazaret este fiu al lui Israel sub toate aspectele. Şi este fiu al lui Israel până acolo încât întrupează acea ascultare perfectă de Dumnezeu cerută oricărui evreu de Shem?, şi astăzi în inima alianţei lui Dumnezeu cu Israel: "Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!" (Dt 6,4-5). Fiul lui Dumnezeu este Mirele care face totul pentru a câştiga iubirea Miresei sale, de care îl leagă iubirea sa necondiţionată care devine vizibilă în nunta eternă cu ea.

Aceasta este inima pulsantă a kerygmei apostolice, în care milostivirea divină are un loc central şi fundamental. Ea este "frumuseţea iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu manifestată în Isus Cristos mort şi înviat" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 36), acea primă vestire "pe care trebuie s-o ascultăm mereu din nou în moduri diferite şi pe care trebuie s-o vestim mereu din nou în timpul catehezei" (ibid., 164). Aşadar milostivirea "exprimă comportamentul lui Dumnezeu faţă de păcătos, oferindu-i o posibilitate ulterioară de a se corecta, de a se converti şi de a crede" (Misericordiae vultus, 21), restabilind tocmai aşa relaţia cu el. Şi în Isus răstignit Dumnezeu ajunge până acolo încât vrea să ajungă la păcătos în îndepărtarea sa cea mai extremă, chiar acolo unde el s-a pierdut şi s-a îndepărtat de el. Şi asta o face în speranţa de a putea astfel în sfârşit să înduioşeze inima împietrită a Miresei sale.

3. Faptele de milostenie

Milostivirea lui Dumnezeu transformă inima omului şi îl face să experimenteze o iubire fidelă şi astfel îl face la rândul său capabil de milostivire. Este o minune mereu nouă că milostivirea divină se poate iradia în viaţa fiecăruia dintre noi, motivându-ne la iubirea faţă de aproapele şi însufleţind ceea ce tradiţia Bisericii numeşte faptele de milostenie trupească şi sufletească. Ele ne amintesc că credinţa noastră se traduce în acte concrete şi zilnice, destinate să-l ajute pe aproapele nostru în trup şi în spirit şi după care vom fi judecaţi: a-l hrăni, a-l vizita, a-l mângâia, a-l educa. De aceea am dorit "ca poporul creştin să reflecteze în timpul Jubileului asupra faptelor de milostenie trupească şi sufletească. Va fi un mod pentru a trezi conştiinţa noastră adesea aţipită în faţa dramei sărăciei şi pentru a intra tot mai mult în inima Evangheliei, unde săracii sunt privilegiaţii milostivirii divine" (ibid., 15). De fapt, în cel sărac carnea lui Cristos "devine din nou vizibilă ca trup martirizat, rănit, biciuit, malnutrit, alungat... pentru a fi recunoscut, atins şi asistat cu grijă de noi" (ibid.). Mister neauzit şi scandalos al prelungirii istoriei suferinţei Mielului nevinovat, tufiş arzând de iubire în faţa căruia ne punem precum Moise numai scoţându-ne sandalele (cf. Ex 3,5); şi mai mult atunci când săracul este fratele sau sora în Cristos care suferă din cauza credinţei lor.

În faţa acestei iubiri ca moartea (cf. Ct 8,6), săracul cel mai mizerabil se revelează a fi cel care nu acceptă să se recunoască astfel. Crede că este bogat, dar în realitate este cel mai sărac dintre săraci. El este aşa pentru că este sclav al păcatului, care-l determină să folosească bogăţia şi puterea nu pentru a-l sluji pe Dumnezeu şi pe alţii, ci pentru a sufoca în el conştiinţa profundă că şi el nu este altceva decât un sărac cerşetor. Şi cu cât este mai mare puterea şi bogăţia la dispoziţia sa, cu atât mai mare poate să devină această orbire mincinoasă. Ea ajunge până acolo încât nici măcar nu vrea să-l vadă pe săracul Lazăr care cerşeşte la uşa casei sale (cf. Lc 16,20-21), care este figură a lui Cristos care în cei săraci cerşeşte convertirea noastră. Lazăr este posibilitatea convertirii pe care Dumnezeu ne-o oferă şi pe care probabil n-o vedem. Şi această orbire este însoţită de un delir mândru de atotputernicie, în care răsună în mod sinistru acel demoniac "veţi fi ca Dumnezeu" (Gen 3,5) care este rădăcina oricărui păcat. Acest delir poate să asume şi forme sociale şi politice, aşa cum au arătat totalitarismele din secolul al XX-lea şi cum arată astăzi ideologiile gândirii unice şi a tehnoştiinţei, care pretind să-l facă pe Dumnezeu irelevant şi să-l reducă pe om la masă de instrumentalizat. Şi pot să arate asta actualmente şi structurile de păcat legate de un model fals de dezvoltare întemeiat pe idolatria banului, care face indiferente faţă de destinul săracilor persoanele şi societăţile, care închid uşile lor, refuzând chiar să-i vadă.

Pentru toţi, Postul Mare din acest An Jubiliar este aşadar un timp favorabil pentru a putea ieşi în sfârşit din propria înstrăinare existenţială graţie ascultării cuvântului şi faptelor de milostenie. Dacă prin cele trupeşti atingem carnea lui Cristos în fraţii şi surorile care au nevoie să fie hrăniţi, îmbrăcaţi, găzduiţi, vizitaţi, cele sufleteşti - a sfătui, a învăţa, a ierta, a avertiza, a se ruga - ating mai direct faptul că suntem păcătoşi. De aceea, faptele de milostenie trupeşti şi cele sufleteşti nu trebuie niciodată despărţite. De fapt, tocmai atingând în cel lipsit carnea lui Isus răstignit, păcătosul poate să primească în dar conştiinţa că el însuşi este un sărac cerşetor. Prin acest drum şi cei "mândri", cei "puternici" şi cei "bogaţi" despre care vorbeşte Magnificat au posibilitatea să-şi dea seama că sunt iubiţi fără merit de Cel Răstignit, mort şi înviat şi pentru ei. Numai în această iubire este răspunsul la acea sete de fericire şi de iubire infinite pe care omul se înşală că poate să o potolească prin idolii ştiinţei, puterii şi averii. Dar rămâne mereu pericolul ca, din cauza unei închideri tot mai ermetice faţă de Cristos care în cel sărac continuă să bată la uşa inimii lor, cei mândrii şi cei puternici să ajungă să se condamne de la sine să se prăvălească în acel etern abis de singurătate care este iadul. De aceea iată că răsună din nou pentru ei, ca pentru noi toţi, cuvintele din inimă ale lui Abraham: "Îi ai pe Moise şi pe profeţi; să asculte de ei" (Lc 16,29). Această ascultare activă ne va pregăti în cel mai bun mod ca să sărbătorim victoria definitivă asupra păcatului şi asupra morţii a Mirelui de acum înviat, care vrea să o purifice pe logodnica sa, aşteptând venirea sa.

Să nu pierdem acest timp al Postului Mare favorabil pentru convertire! Să cerem asta prin mijlocirea maternă a Fecioarei Maria, care cea dintâi, în faţa măreţiei milostivirii divine dăruite ei în mod gratuit, a recunoscut propria micime (cf. Lc 1,48), recunoscându-se ca slujitoare umilă a Domnului (cf. Lc 1,38).

Din Vatican, 4 octombrie 2015 

Sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sărbătoarea Familiilor 2015.

Duminică 27 decembrie 2015 am sărbătorit una din cele mai frumoase sărbători ale comunității: Sărbătoarea Familiilor.

Familiile care au împlinit 25 și 50 de ani de căsătorie precum și persoane care în acest an au împlinit frumoasa vârstă de 25, 50 și 75 ani de viață au fost jubilate cu o frumoasă sărbătoare organizată în cinstea lor în cadrul Liturghiei de la orele 11:00.

Nelipsit și în acest an a fost PS Petru Gherghel, care a celebrat sfânta Liturghie și totodată a sărbătorit un triplu jubileu în acest an: 75 de ani de viață, 50 de ani preoție și 25 de ani de episcopat.

Sărbătoare dedicată jubilanților anului 2015 a fost urmată de un frumos spectacol susținut de copiii și tinerii parohiei noastre.

Urăm tuturor jubilanților anului 2015 multă sănătate și har, iar Domnul să le călăuzească pașii astfel încât să reprezinte un model de urmat în viața de creștini și de familie, iar episcopului nostru mult har și binecuvântare de la Dumnezeu pentru a ne păstori dieceza.

La mulți ani tuturor jubilanților și la următorul jubileu să ne revedem plini de voie bună și har.

Sărbători cu har!

Fie ca sărbătoarea Crăciunului din acest an să vă aducă în case şi în suflet pace şi bucurie!

Ascultând cântările şi lecturile din Cartea Sfântă proclamate în biserici, rugându-ne şi meditând la Acela care ne-a adus mântuirea, să facem din viaţa noastră o iesle în care să se nască Pruncul Isus.

Urări de Crăciun
Fie ca sărbătoarea Crăciunului din acest an să vă aducă în case şi în suflet pace şi bucurie!

Scrisoare pastorală

Crăciunul în Anul Milostivirii

Milostivirea lui Dumnezeu întrupată în pruncul divin făcut om

Dragi fraţi şi surori,

În cuvintele evanghelistului Ioan, "într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el" (3,16-17), descoperim planul lui Dumnezeu faţă de lume şi toată milostivirea sa manifestată în Fiul său pe care l-a trimis pe pământ. 

Sfântul Părinte papa Francisc, conştient de acest adevăr, pe care mulţi l-au uitat sau nu-l mai iau în seamă, ne invită la un program intens de reflecţii şi rugăciuni, tocmai pentru a ne lăsa convinşi de acest adevăr pe care, dacă îl vom înţelege pe deplin, viaţa noastră pe acest pământ va deveni alta, va fi mai multă bucurie, mai mult entuziasm în a face bine, mai multă speranţă pentru viitor, mai multă armonie şi pace.

Cu acest scop, papa Francisc a hotărât ca noul an bisericesc să fie un an jubiliar dedicat milostivirii divine, izvor de atâtea imbolduri în trăirea vieţii creştine.

În scrisoarea apostolică Misericordiae vultus - Faţa milostivirii -, adică în bula de convocare a Jubileului extraordinar al Milostivirii, publicată încă de la 11 aprilie 2015, Sfântul Părinte ne arată că "este nevoie mereu să contemplăm acest mister al milostivirii, căci el este izvor de bucurie, de seninătate şi de pace. Este condiţia mântuirii noastre, este cuvântul care revelează misterul Preasfintei Treimi, este actul ultim şi suprem cu care Dumnezeu ne vine în întâmpinare", iar pentru a beneficia de acest izvor de iubire cerească, Sfântul Părinte a stabilit să fie celebrat acest an sfânt, ca un moment sacru şi un jubileu extraordinar al milostivirii, care să fie un timp favorabil pentru Biserică şi pentru noi toţi, pentru ca astfel să crească şi să facă mai puternică şi eficace mărturia credincioşilor, mărturia noastră de credinţă.

Este o invitaţie de suflet, o invitaţie părintească a păstorului nostru şi un semn de mare preţuire pentru noi.

Acest an dedicat întâlnirii noastre cu Dumnezeu cel milostiv, care este iubire veşnică, începe chiar în timpul de pregătire la marea sărbătoare a naşterii după trup a Mântuitorului, adică în prima parte a anului bisericesc, în Advent, în ziua de 8 decembrie, sărbătoarea Maicii Domnului, Neprihănit Zămislite, adică a celei care l-a primit în sânul ei pe acest pământ, pentru a ne împărtăşi nouă tuturor adevărata milostivire adusă din ceruri, adică pe Isus, Fiul lui Dumnezeu şi fratele nostru.

Preasfânta Fecioară Maria a devenit, aşadar, poarta prin care Isus cel milostiv a intrat în lume şi printre oameni, ca să facă vie şi concretă iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Naşterii Domnului, Crăciunul, cu bogăţia sa de semnificaţii, reprezintă pentru toţi cei care cred în Cristos, momentul împlinirii făgăduinţelor făcute de Părintele ceresc, care a anunţat, imediat după căderea celui dintâi om în păcat, că va trimite un izbăvitor, un eliberator, pe Principele păcii, pe Mesia Mântuitorul, care prin moartea şi învierea sa, va ridica blestemul păcatului din lume şi-i va face pe toţi cei care vor crede în el să se bucure de demnitatea de fii adevăraţi ai Tatălui ceresc şi moştenitori ai împărăţiei sale.

Astfel, rând pe rând, în lecturile din tot timpul Adventului, marii profeţi ai Vechiului Testament: Isaia, Ieremia, Habacuc, Zaharia şi psalmistul David, ne-au transmis şi nouă ceea ce a promis Dumnezeu, în iubirea sa, pentru poporul ales. Este cunoscut mesajul şi apelul profetului mesianic, Isaia, către cei care aşteptau mântuirea lui Israel: "Iată, Domnul vine ca să mântuiască poporul său; fericiţi cei pregătiţi să iasă în întâmpinarea lui; el va şterge lacrimile de pe faţa tuturor" (Is 25,8). "Domnul va veni să mântuiască neamurile; el va face auzit glasul măririi sale, spre bucuria inimii voastre" (Is 30,29-30). "Duhul Domnului este asupra mea, căci Domnul m-a uns şi m-a trimis să le aduc săracilor vestea cea bună" (Is 61,1a). Acelaşi plan l-au anunţat şi ceilalţi profeţi asigurându-i pe toţi de acest mare adevăr al aşteptării şi venirii Mântuitorului. Psalmistul David aşază în gura întregului popor strigătul plin de încredere şi speranţă: "Vino şi arată-ne faţa ta, Doamne, tu care şezi peste heruvimi şi vom fi mântuiţi" (Ps 79,2.4).

Lecturile din Noul Testament, ale evangheliştilor şi ale apostolilor, care însoţesc solemnitatea Naşterii Domnului, confirmă tot ceea ce ne-au anunţat profeţii Vechiului Testament şi împlinirea aşteptării popoarelor şi ne conving că cel aşteptat s-a arătat între oameni, ca să le aducă tuturor bucuria mântuirii, a iertării şi a păcii.

Iată a venit împlinirea timpului, când Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său pe pământ (cf. Gal 4,4). "Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său", declară evanghelistul Luca (Lc 1,68); aşa încât "toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru" (Is 52,10b), iar "păstori au venit în grabă şi i-au văzut pe Maria, pe Iosif şi pe prunc culcat în iesle" (Lc 2,16).

La toate declaraţiile profeţilor, ale psalmistului şi evangheliştilor, apostolul şi evanghelistul Ioan conclude: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (In 1,14), căci "atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (In 3,16).

Sfinţiile Voastre, dragi fraţi şi surori,

Pe tot parcursul acestui an jubiliar, vom putea descoperi "veşnica îndurare a lui Dumnezeu", adevăr ce reiese din faptele minunate săvârşite de Fiul său la naşterea sa şi la glorioasa sa înviere, prin care împlineşte cu desăvârşire voinţa Tatălui şi dobândeşte marea iertare şi împăcare a oamenilor păcătoşi cu Tatăl cel milostiv şi plin de îndurare.

Trăim, aşadar, de Crăciun, cu mare bucurie, începutul misterului mântuirii noastre, căci îl primim pe Isus în mijlocul nostru la naşterea sa după trup, în totală umilinţă şi sărăcie, arătându-ne cât de mult valorează omul creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea sa, ales şi destinat de a fi părtaş la gloria sa.

Ne bucurăm, de asemenea, să-l însoţim şi să-l admirăm pe tot parcursul anului bisericesc în drumul iubirii sale, până la victoria sa glorioasă şi înălţarea sa lângă tronul ceresc, pentru a ne pregăti şi nouă un loc de bucurie şi fericire veşnică.

Vom continua să descoperim, etapă cu etapă, drumul mântuirii noastre şi vom proclama cu mare entuziasm şi recunoştinţă iubirea sa milostivă transmiţând tuturor bucuria întâlnirii cu cel care a coborât din cer pentru noi şi pentru a noastră mântuire, făcând să strălucească şi în noi chipul milostiv al Tatălui, după cum ni l-a arătat Isus, Mântuitorul nostru.

Vom cânta cu bucurie imnul îngerilor de la naşterea lui Isus în Betleemul Iudeii: "Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bună voinţă" şi vom implora bogăţia milostivirii sale pentru noi toţi, pentru toţi cei slabi şi păcătoşi, pentru care s-a umilit şi s-a dăruit până la moarte şi încă până la moartea pe cruce, mai ales pentru cei mai încercaţi şi marginalizaţi de lângă noi.

Dorindu-vă tuturor, împreună cu episcopul auxiliar Aurel, cu toţi colaboratorii noştri din episcopie şi seminar, Sărbători fericite şi haruri bogate, vă mulţumim pentru curajul de a vă angaja mai departe pentru a fi creştini şi ucenici ai Domnului între oamenii timpului nostru şi pentru iubirea faţă de semeni şi faţă de cei ce au mai mare nevoie de milostivirea Domnului.

Întors recent de la Sinodul episcopilor pentru familii ce s-a desfăşurat la Roma, mă bucur să adresez un cuvânt de preţuire şi dragoste specială pentru toate familiile noastre, care au ştiut şi ştiu să-l păstreze pe Isus în mijlocul lor, pe acela care a ţinut să se nască dintr-o fecioară curată şi să aducă tuturor mamelor şi taţilor un profund gând de binecuvântare cu fiecare fiu ce a venit în lume prin iubirea şi slujirea lor. Acolo unde vine Isus, cel care a coborât pe pământ pentru oameni şi între oameni, acolo coboară milostivirea lui Dumnezeu, care este şi rămâne în veci bucuria adevărată.

Crăciun fericit şi bucurii sufleteşti în tot Anul Milostivirii!

Petru Gherghel, 

episcop de Iaşi